Seceta din Europa "pare să fie cea mai gravă înregistrată în ultimii cel puţin 500 de ani", a anunţat Comisia Europeană (CE), citată de DPA, transmite Agerpres. Aproape jumătate din Europa este ameninţată de secetă, potrivit unui raport realizat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) din cadrul CE.

"Desigur, aceasta este doar o primă evaluare şi trebuie să o confirmăm prin datele finale de la sfârşitul acestui an", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Bahrke, referindu-se la un studiu publicat.

Autorii raportului afirmă că, până în data de 10 august, 47% din teritoriul Europei a atins un nivel de alertă pentru secetă, în timp ce 17% dintre regiunile monitorizate se află sub incidenţa unei alerte de nivel maximal.

Precipitaţiile scăzute şi o serie de valuri de căldură care s-au manifestat începând din luna mai au afectat debitele râurilor şi nivelurile apei la scară largă în Europa.

Volumele reduse de apă au avut efecte adverse şi asupra sectorului energetic, atât asupra producţiei hidrocentralelor, cât şi asupra sistemelor de răcire a centralelor electrice.

Seceta a redus substanţial randamentele culturilor agricole de vară, cele de porumb, soia şi floarea soarelui fiind cele mai afectate, au precizat autorii raportului.

"Umezeala din sol şi stresul vegetaţiei sunt sever afectate", precizează raportul, care listează peste 12 ţări în care riscul de secetă a crescut, inclusiv Germania, Franţa şi Regatul Unit. "În restul Europei, deja afectat de secetă, se menţin condiţii stabile de secetă severă", au adăugat autorii cercetării.

Cercetărorii spun că vremea mai uscată decât normalul va continua să se manifeste cel mai probabil până în luna noiembrie

Conform raportului, regiunile în care condiţiile meteorologice se agravează cel mai mult sunt cele care au fost deja afectate de secetă în primăvara anului 2022 - de exemplu nordul Italiei, sud-estul Franţei şi anumite zone din Ungaria şi România.

Oamenii de ştiinţă prognozează că vremea mai caldă şi mai uscată decât normalul va continua să se manifeste cel mai probabil până în luna noiembrie în vestul regiunii euro-mediteraneene.

"Precipitaţiile recente (de la jumătatea lunii august) ar putea să fi uşurat condiţiile de secetă în unele regiuni ale Europei. Cu toate acestea, în anumite zone, furtunile asociate acelor precipitaţii au provocat pagube materiale şi ar putea să fi limitat efectele benefice ale precipitaţiilor", au adăugat autorii raportului.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri