Elon Musk, cel mai bogat om din lume, care are 10 copii, i-a îndemnat luni pe contemporanii lui să aibă "mai mulţi bebeluşi" şi să continue să exploateze petrolul şi gazele naturale, informează AFP, preluat de Agerpres.

"Credeţi-mă, criza bebeluşilor este o mare problemă", a declarat antreprenorul de 51 de ani în faţa jurnaliştilor prezenţi la Stavanger, în sud-vestul Norvegiei, unde magnatul sud-african urmează să participe la o conferinţă despre energie.

Întrebat despre cele mai mari provocări cu care se confruntă omenirea, fondatorul costructorului american de automobile electrice Tesla a menţionat tranziţia către energiile regenerabile, dar a trecut imediat la chestiunea ratei natalităţii, despre care a spus că reprezintă "una dintre preocupările (sale) predilecte, poate mai puţin cunoscută".

În societăţile occidentale, precum şi în ţările extrem de populate, precum China, rata natalităţii este în scădere, în principal din cauza fenomenului de îmbătrânire a populaţiei.

"Este important ca oamenii să aibă suficient de mulţi copii pentru a perpetua civilizaţia", a declarat Elon Musk.

"Se spune că civilizaţia umană ar putea să dispară printr-un 'boom' sau printr-un geamăt. Dacă nu avem suficient de mulţi copii, vom muri într-un geamăt, în timp ce purtăm scutece pentru adulţi. Ar fi deprimant", a adăugat el.

"Da, faceţi mai mulţi copii. Cel puţin, faceţi suficient de mulţi copii pentru a menţine populaţia. Nu vrem ca populaţia să scadă atât de mult încât să sfârşim prin a dispărea", a mai spus Elon Musk.

De trei ori divorţat, Elon Musk este tatăl a 10 copii, dintre care unul a murit la vârsta de 10 săptămâni. Un altul dintre ei, o fată transgen, a depus recent o cerere oficială prin care doreşte să îşi schimbe atât genul, cât şi numele, pentru a rupe orice legătură cu tatăl ei.

Presa americană a dezvăluit totodată că miliardarul are gemeni, născuţi în noiembrie , cu o directoare de la Neuralink, veniţi pe lume cu câteva săptămâni înainte de naşterea fetiţei Exa Dark Siderael Musk, provenită din relaţia sa cu cântăreaţa Grimes. Exa Dark Siderael este sora mai mică a celebrului "X AE A-12", un băieţel.

Sosit la Stavanger cu un avion privat, Elon Musk a declarat şi că planeta noastră are încă nevoie, pentru o perioadă, de energie obţinută din surse fosile.

"Cred că într-o manieră realistă vom trebui să mai folosim petrol şi gaze naturale pe termen scurt, altfel civilizaţia se va prăbuşi, mai ales în această perioadă marcată de sancţiunile adoptate împotriva Rusiei", a mai spus el.

"Astfel, ar fi justificat în acest moment să se exploreze mai mult" hidrocarburile din Norvegia, a adăugat Elon Musk.

Considerată cel mai mare producător de petrol şi de gaze naturale din Europa de Vest, această ţară scandinavă este foarte solicitată în prezent de alte state europene, care sunt afectate de o criză energică şi doritoare să renunţe la dependenţa lor de gazul rusesc.

"Trebuie într-adevăr să folosim petrol şi gaze pe termen scurt. Trebuie într-adevăr să exploatăm petrol şi gaze pentru a menţine în funcţiune civilizaţia umană. Tranziţia către energiile sustenabile va avea nevoie de câteva decenii înainte de a fi finalizată. Energia eoliană din Marea Nordului, combinată cu seturi staţionare de baterii, ar putea fi o sursă foarte puternică şi sustenabilă de energie în timpul iernii", a declarat Elon Musk, citat de Reuters.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri