Grupul celor mai industralizate state din lume plănuiește introducerea unui plafon la nivel global pentru importurile de petrol din Rusia. Scopul este atât reducerea presiunii asupra pieței energie, cât și sancționarea Kremlinului, care în continuare obține profituri masive din exportul de țiței.

UPDATE 16:50 Miniştrii de Finanţe din G7 au confirmat că intenţionează să implementeze o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenit din Rusia, într-o declaraţie comună. Plafonul iniţial al preţurilor se va baza pe o serie de elemente tehnice iar nivelul preţurilor va fi revizuit dacă va fi necesar, au precizat miniştrii de Finanţe din G7. "Avem va obiectiv alinierea implementării cu calendarul măsurilor din cadrul celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE", au adăugat oficialii.

Miniștrii de finanțe G7 ar putea anunța public în scurt timp planul privind plafonarea prețului petrolului rusesc, afirmă surse Bloomberg. Odată ce va deveni oficial, diplomații statelor din acest grup vor trebuie să convingă țările UE să îl includă într-o nouă rundă de sancțiuni impuse Kremlinului. În acest moment majoritatea statelor Uniunii, inclusiv România, pot importa fără restricții petrol și produse petroliere rusești până la sfârșitul acestui an.

Citește și: UE ar putea impune prețul gazelor rusești. Otilia Nuțu, expert energie: Putin se bazează pe panică și blufează

Și mai important, țări ca India sau Turcia, care sunt printre cei mai mari importatori de țiței rusesc, trebuie să fie convinse să adopte acest plafon. Pe de altă parte, oficialii americani susțin că planul ar putea funcționa și dacă nu este adoptat de toți importatorii, pentru că ar îmbunătăți poziția de negociere cu Rusia.

Unul dintre cele mai mari obstacole în Europa este guvernul maghiar, care se opune ideii de embargo al petrolului rusesc și a obținut deja o perioadă de grație în acest sens. Ungaria importă din Rusia aproape două treimi din necesarul său de petrol, iar relația economică și cea politică între Kremlin și Budapesta sunt întrepătrunse.

În replică la discuțiile din G7, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu va mai vinde țiței niciunui stat care va impune un plafon de preț.

Cât de importante sunt pentru Rusia exporturile de petrol către Europa

Deși se discută foarte mult despre gazul rusesc, în realitate, în privința exporturilor de energie petrolul este principala sursă de venit a Kremlinului. Potrivit cifrelor oficiale, în 2021 Rusia a obținut peste 110 miliarde dolari din exportul de petrol, alte 70 de miliarde din exportul de produse petroliere și doar 55,5 miliarde din exporturile de gaze naturale.

Citește și: Cum acoperă Occidentul costurile războiului lui Putin. SUA a importat mai mult petrol rusesc decât Ungaria chiar și după invazie

Ca volum, aproximativ jumătate din exporturile de țiței ale Rusiei sunt spre UE. Valoarea lor totală, dat fiind caracterul sensibil al acestui tip de contracte, este greu de estimat. Per total, în 2021 exporturile de energie ale Rusiei către UE au fost de circa 105 miliarde de dolari. Petrolul ar reprezenta cam jumătate din această valoare, deci ar fi vorba de peste 50 de miliarde de dolari. Valoarea totală a exporturilor Federației Ruse în 2021 a fost de aproximativ 400 de miliarde de dolari.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri