Succesorul și totodată fiul Reginei Elisabeta a II-a, unul dintre cei mai longevivi monarhi ai Europei, a susținut primul său discurs adresat națiunii britanice, declarându-și respectul și recunoștința pentru amprenta marcantă pe care a lăsat-o aceasta asupra familiei regale britanice.

"Vă vorbesc astăzi cu sentimente de profundă tristețe", și-a început acesta discursul, arătând, apoi, că, în decursul vieții sale, Majestatea Sa Regina a fost o inspirație.

Acesta a spus și faptul că Regina Elisabeta a avut o viață bine trăită, iar acea promisiune de serviciu pe viață făcută de aceasta, o reînnoiește la rândul său.

Regele Charles a transmis de asemenea și un sentiment de recunoștință pentru zecile de ani în care mama sa a servit națiunea.

"A făcut sacrificii pentru datorie. Dedicarea și devotamentul ei nu au fost niciodată oprite", a mai spus acesta.

De asemenea, succesorul Elisabetei a II-a s-a referit și la tradiție, spunând că atunci când Regina a venit pe tron, Marea Britanie și lumea încă trăiau după "convențiile lumii trecute".

Regele Charles al III-lea a reafirmat totodată rolul și responsabilitățile monarhiei, care, conform spuselor sale, rămân, inclusiv față de Biserica Angliei.

"Așa cum Regina a demonstrat atât de mult devotament, promit că pentru atât timp cât voi rămâne Rege, voi respecta Constituția", a subliniat totodată acesta.

Regele Marii Britanii a promis în același timp că își va servi poporul cu loialitate, respect și iubire, așa cum a făcut-o toată viața.

Nu în ultimul rând, acesta a remarcat că, din noua poziție, nu îi va mai rămâne atât de mult timp pentru sine și pentru a se dedica organizațiilor caritabile, arătând, însă, că aceste activități vor fi preluate de alții.

"În momentul nostru de tristețe, să ne luăm puterea din lumina exemplului ei", a mai transmis Regele Charles în finalul discursului său istoric.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri