Parisul va stinge luminile turnului Eiffel cu o oră mai devreme decât în mod obişnuit, va reduce temperatura apei în piscinele municipale şi va amâna încălzirea clădirilor publice în scopul economisirii energiei în iarna aceasta, a spus primarul oraşului, potrivit Reuters, notează Agerpres.

Măsurile au drept scop îndeplinirea obiectivului enunţat de preşedintele Emmanuel Macron potrivit căruia industria, locuinţele şi autorităţile municipale trebuie să-şi reducă consumul de energie cu 10% drept răspuns la sistarea de către Rusia a aprovizionării cu gaze şi ca urmare a creşterii preţurilor la energie.

Peste tot în Europa, statele sunt în căutarea unor modalităţi de a reduce consumul de energie şi de a-şi umple depozitele de gaze ca pregătire pentru o posibilă întrerupere completă.

Franţa nu este la fel de expusă la gazele ruseşti ca alţi vecini, dar un număr record de întreruperi ale reactoarelor nucleare a forţat Franţa să importe energie, deşi în mod normal ar fi un exportator, exacerbând presiunea pe pieţele de energie.

''Franţa va fi mereu Oraşul Luminilor'', a spus primarul Anne Hidalgo.

Turnul Eiffel este în prezent iluminat până la ora 1:00 printr-un sistem de lumini care îi conferă o aură aurie. La finalul fiecărei ore de iluminare, scânteiază graţie celor 20.000 de becuri. Închiderea luminilor monumentului la 23:45 ar însemna o reducere de 4% în consumul de energie.

Hidalgo a precizat că începând din 23 septembrie, luminile din clădirile publice pariziene vor fi stinse la ora 22:00, iar temperatura din piscine va fi redusă la 25 de grade Celsius de la 26 de grade Celsius. Încălzirea în clădirile publice va fi redusă la 18 grade Celsius.

Factura la energie a capitalei va ajunge la 90 de milioane de euro anul acesta, cu 35 de milioane de euro mai mult decât în mod normal chiar dacă contractele pe termen lung la electricitate şi gaze protejează autorităţile de creşterile exacerbate ale preţurilor.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri