Jeff Bezos, fondatorul Amazon nu mai este a doua cea mai bogată persoană din lume după ce mogulul indian Gautam Adani „i-a furat” poziția, fiind acum în top 3 cei mai mari miliardari ai lumii.

Averea netă a lui Bezos a scăzut la 145,8 miliarde de dolari, după ce acţiunile din domeniul tehnologiei au fost puternic afectate vineri, pe fondul unei vânzări mai ample de acţiuni. Fondatorul Amazon a fost anterior cea mai bogată persoană din lume, însă după divorțul din 2019, acesta a „picat” pe locul al doilea. O mare parte din averea lui este legată de acțiunile Amazon. Din ianuarie 20200, vânzările din tehnologie s-au redus cu 45 de miliarde de dolari, scrie CNN.

Elon Musk se bucură încă de prima poziție în topul miliardarilor, cu o avere de 260 de miliarde de dolari. Fondatorul Tesla ar trebui, însă, să-și păzească bine spatele și asta pentru că pe locul al doilea se află Gautam Adani, un magnat indian care controlează Mundra Port, cel mai mare port din India, din statul Gujarat. Averea sa, pe care o deține împreună cu familia, se ridică la 146,9 miliarde de dolari, fiind realizată din dețineri de porturi și afaceri cu cărbune, care au prosperat în ultimii ani. Este pentru prima dată când un miliardar asiatic se poziționează atât de bine în top 3 cei mai bogați oameni ai lumii, după ce acest clasament al primilor trei a fost dominat mult timp de oameni de afaceri cu activități în tehnologie. Lui Adani i-a luat mai puțin de 10 luni să ajungă pe locul 2 după ce a început anul pe locul 14.

Acțiunile unor companii ale Adani au crescut cu peste 1.000% din iunie 2020, reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura și energia regenerabilă pe care premierul Narendra Modi le-a prioritizat pentru dezvoltare. Acțiunile companiei sale emblematice, Adani Enterprises, au crescut cu peste 115% în 2022.

În februarie, Adani l-a depășit pe magnatul indian Mukesh Ambani pentru a deveni cea mai bogată persoană din Asia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri