Tesla este gata să se extindă dincolo de producția de mașini electrice și să înceapă și dezvoltarea de roboți umanoizi, iar primul prototip al unui asemenea model ar putea fi prezentat la finele lunii septembrie, relatează fortune.com.

Compania lui Elon Musk are în plan să lanseze mii de roboți, numiți „Tesla Bot” sau „Optimus”, în fabricile sale, dar vor putea fi folosiți și în alte scopuri.

Tesla a anunțat pe site-ul oficial că este în căutare de specialiști pe care să-i angajeze în vederea producției de roboți, lista cuprinzând nici mai mult nici mai puțin de 16 tipuri poziții diferite, dar și 2 internship-uri dedicate dezvoltării Tesla Bot.

Compania lui Elon Musk a anunțat planurile pentru roboți încă din luna august a anului trecut, în cadrul evenimentului AI Day, organizat de Tesla, dar pe 30 septembrie compania ar putea prezenta un prototip al robotului umanoid pe care-l dezvoltă.

Tesla folosește deja roboți în procesul său de producție. Mulți producători de automobile, inclusiv Honda din Japonia, au încercat să construiască roboți umanoizi, dar niciunul nu a fost comercializat.

Citește și: România va avea primii roboți de stingere a incendiilor în zone periculoase

În luna ianuarie, Musk le-a spus investitorilor companiei sale că roboții umanoizi vor fi folosiți în fabricile Tesla, „pentru a muta componente în jurul fabricii sau ceva de genul acesta”. El a spus că roboții Optimus au „potențialul de a fi deveni mai importanți pentru business-ul Tesla decât producția de mașini electrice” și ar putea fi chiar soluția pentru lipsa forței de muncă.

În urmă cu un an, Musk spunea că roboții ar putea fi folosiți în case, ca „prieten” sau partener de sex.

„Practic, dacă te gândești la ceea ce facem acum cu mașinile, Tesla este, fără îndoială, cea mai mare companie de robotică din lume, deoarece mașinile noastre sunt ca niște roboți semi-conștienți pe roți”, a spus Musk în vara anului trecut.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri