Noua mega-rachetă pe care NASA intenţionează să o trimită spre Lună va reveni în hangar pentru a fi pusă la adăpost de un uragan, a declarat Agenţia spaţială americană, o operaţiune care amână lansarea mult aşteptatei misiuni Artemis 1, amânată deja de mai multe ori, informează AFP, citată de Agerpres.

Oficialii NASA ''s-au reunit luni dimineaţă şi au luat această decizie pe baza celor mai recente prognoze referitoare la uraganul Ian'', a scris NASA într-un articol pe blog.

Racheta, cu o înălţime de 98 de metri, este în prezent scoasă pe pista de lansare la centrul spaţial Kennedy, din Florida. Manevra complexă care vizează reîntoarcerea în clădirea gigantică de asamblare, situată la o distanţă de câţiva kilometri, ar trebui să înceapă la ora locală 23:00 (3:00 GMT). Racheta va fi transportată pe o imensă platformă rulantă într-un ritm foarte lent, pentru a evita pe cât de mult posibil vibraţiile care ar putea-o avaria.

Este vorba ''despre decizia corectă'' astfel încât echipele şi racheta să rămână ''în siguranţă'', a scris pe Twitter Jim Free, administrator asociat al NASA.

Uraganul Ian, în prezent aflat în sudul Cuba, urmează să se deplaseze în cursul săptămânii spre Florida prin Golful Mexic.

NASA a aşteptat până în ultimul moment pentru a lua această decizie întrucât dacă racheta ar fi fost lăsată afară, ar fi fost posibilă o tentativă de lansare imediat după trecerea furtunii.

Dar acum nu va fi timp suficient pentru scoaterea rachetei înaintea sfârşitului ferestrei de lansare actuale, care durează până pe 4 octombrie.

NASA nu a oferit niciun indiciu referitor la o viitoare dată de lansare.

Următoarea fereastră de lansare este prevăzută pentru perioada 17-31 octombrie, cu o posibilitate aproape zilnică de lansare, exceptând zilele de 24, 25, 26 şi 28 octombrie. Următoarea va fi în perioada 12-27 noiembrie (cu excepţia zilelor 20, 21 şi 26).

După deja două tentative de lansare anulate în ultimul moment în urmă cu câteva săptămâni în special din cauza unei scurgeri de hidrogen lichid în timpul operaţiunii de umplere a rezervoarelor, această nouă problemă vine într-un moment nepotrivit pentru NASA.

După 50 de ani de la ultima misiune a programului Apollo, Artemis 1, care nu va transporta astronauţi în spaţiu, are scopul de a verifica dacă Orion, capsula plasată în vârful rachetei, este suficient de sigură pentru a transporta în viitor echipaje umane pe Lună.

Sursa foto: Captura video / NASA

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri