Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va semna vineri tratatele privind anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, a anunţat Kremlinul, transmit agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.

''Ceremonia de semnare va avea loc mâine (vineri - n.r.)'', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică. Peskov a adăugat că ceremonia va avea loc în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului la ora locală 15:00 (12:00 GMT), potrivit EFE.

Vor fi semnate acorduri ''cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse'', a precizat Peskov.

Peskov a mai anunţat că Putin va susţine tot vineri un ''amplu discurs'', după ceremonia de semnare a tratatelor de anexare şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova, conform AFP.

Liderii celor patru regiuni separatiste controlate de Rusia în Ucraina s-au deplasat încă de miercuri seară la Moscova pentru această ceremonie, după referendumurile ilegale organizate de Rusia în Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, considerate adevărate "simulacre" de Kiev şi Occident.

Decizia lui Putin de a încorpora în teritoriul Rusiei cele patru regiuni ale Ucrainei înseamnă că Moscova va anexa zone ample din estul şi sudul ţării vecine, reprezentând circa 15% din întregul teritoriu ucrainean, notează Reuters.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri