Preşedintele rus Vladimir Putin a amânat cu o lună efectuarea stagiului militar în această toamnă din cauza saturaţiei centrelor de recrutare ca urmare a mobilizării parţiale pentru campania militară din Ucraina.

"Acum centrele de înrolare sunt saturate ca urmare a mobilizării parţiale. Pentru a nu agrava şi mai mult această congestie, s-a luat această decizie", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Agerpres.

Peskov s-a declarat convins că decizia va permite combinarea atât a fluxului bărbaţilor mobilizaţi, cât şi a recruţilor care trebuie să-şi efectueze serviciul militar obligatoriu.

Circa 120.000 de persoane cu vârste între 18 şi 27 de ani, care au fost chemaţi să se încorporeze, urmează să-şi înceapă serviciul militar obligatoriu la 1 noiembrie, în loc de 1 octombrie, aşa cum este tradiţia.

Este vorba de 7.000 de ruşi mai puţin decât acum un an, deşi nimeni nu a explicat până acum motivul acestei reduceri, comentează EFE.

Militarii însărcinaţi cu mobilizarea parţială au explicat că aceşti recruţi nu vor participa la "operaţiunea militară specială" din Ucraina.

Retail jobs

Totuşi, această promisiune a fost încălcată deja încă de la începerea campaniei şi, potrivit presei, nimeni nu poate exclude posibilitatea ca, odată încheiat serviciul militar obligatoriu, aceşti recruţi, care vor fi trecuţi în rezervă, nu vor fi trimişi automat pe front în ţara vecină.

Potrivit legii, recruţii nu pot fi desfăşuraţi într-o ţară străină decât dacă Kremlinul declară legea marţială. Putin a admis că s-au făcut erori în cadrul mobilizării parţiale şi a ordonat întoarcerea imediată acasă a acelor ruşi mobilizaţi din greşeală.

Mii de ruşi şi-au părăsit ţara de când preşedintele Putin a semnat la 21 septembrie decretul de mobilizare parţială, aminteşte EFE.

Autorităţile ruse au avertizat totodată că pedeapsa pentru cei care încearcă să incendieze centrele de recrutare, ţinte a numeroase atacuri în ultimele săptămâni, este de până la 15 ani de închisoare.

Citeste si:
Expert în Apărare: O zi în Ucraina echivalează cu o lună în Afganistan
Expert în Apărare: O zi în...

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F