Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko i-a oferit omologului său rus Vladimir Putin un tractor drept cadou cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, a anunţat agenţia de presă belarusă Belta, relatează EFE, citată de Agerpres.

''Este un tractor", le-a răspuns Lukaşenko jurnaliştilor care-l aşteptau în oraşul rus Sankt-Petersburg, unde are loc summitul informal al liderilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Liderul belarus a precizat că tractorul pe care i l-a adus lui Putin este de acelaşi fel cu cel cu care lucrează el.

Tractorul ''se numeşte BELARUS. Este cel mai bun. A fost asamblat manual'', a adăugat Lukaşeko, care înainte de a intra în politică a condus în anii '80 o cooperativă agricolă de producţie.

În urmă cu patru ani, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, preşedintele belarus i-a dăruit liderului de la Kremlin patru saci de cartofi recoltaţi de pe tarlaua proprie.

În anul 2019, preşedintele prorus al Republicii Moldova de la acea vreme, Igor Dodon, i-a făcut cadou lui Putin patru butoaie cu vin de casă.

Când a fost prim-ministru al Rusiei (2008-2012), Putin a primit odată cadou de ziua sa de naştere un tigru siberian.

Retail jobs

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F