Atacul rusesc cu rachete care a lovit nenumărate obiective civile în Ucraina a stârnit furia ucrainenilor, dar și a comunității internaționale, în acest moment fiind căutate cele mai potrivite răspunsuri pentru această acțiune brutală a armatei ruse.

"Nu este o tactică nouă, pentru că a fost aplicată și în Cecenia, ca de altfel și în intervenția în Siria", a declarat fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu pentru wall-street.ro.

Acesta a adăugat că este un tip de acțiune militară nediscriminatorie, care afectează în special zonele locuite de civili și infrastructura serviciilor publice - electricitate sau apă curentă.

Mai mult, spune acesta, din această perspectivă situația este deosebit de complicată și anunță, din păcate, continuarea ostilităților pentru o perioadă destul de mare de timp.

De asemenea, întrebat dacă acest atac masiv corespunde cu numirea lui Sergehi Surovikin la conducerea armatei ruse, cunoscut pentru asemenea tactici brutale, Cristian Diaconescu a declarat că acest lucru este posibil.

În egală măsură, a adăugat fostul ministru de Externe, la adunarea generală a ONU se va dezbate o rezoluție privind condamnarea modului în care Federația Rusă a anexat cele petru regiuni din Ucraina.

Totodată, a subliniat acesta, atâta vreme cât Federația Rusă a considerat că distrugerea podului spre Crimeea a fost un act terorist, a acționat în consecință, încercând ca retalierea să fie una cât se poate de semnificativă.

Discutăm despre un război de uzură și impredictibilitatea Moscovei, nu numai politică sau diplomatică, cât și militară, a reprezentat cuvântul de ordine din această perspectivă.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe

Nu în ultimul rând, fostul ministru de Externe a adăugat că evoluția evenimentelor depinde foarte mult de sprijinul pe care Ucraina va continua să îl primească din punct de vedere militar din partea statelor occidentale și, din această perspectivă, de reziliența poporului ucrainean, mai ales având în vedere venirea sezonului rece.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri