Magazinele Decathlon din trei orașe belgiene, Evere, Namur și Ghent și-au inversat numele, numindu-se acum Nolhtaced, într-o campanie ingenioasă care încurajează buyback-ul, mai precis returnarea echipamentelor sportive vechi sau nefolosite pentru a fi recondiționate sau revândute.

Prin această campanie, ilustrată într-un material video în care cumpărătorii sunt filmați mergând invers, pentru a susține conceptul, retailerul dorește să încurajeze așa-numitul "reverse shopping", conform Brussels Times.

"Vrem să ne asigurăm că toate lumea poate face sport într-un mod prietenos cu mediul. Pentru a ne dezvolta într-un mod sustenabil, prin urmare, suntem pe deplin dedicați serviciului nostru de buy-back, dar și ofertei de produse second-hand, închiriate sau recondiționate", a declarat Arnaud De Coster, manager de produse second-hand Nolhtaced.

Într-o primă fază a campaniei, retailerul a reușit să reachiziționeze 26.000 de produse, conform sursei citate.

Campania retailerului va dura o lună, iar scopul declarat al acesteia, pe lângă acela de a reduce poluarea, este de a-i face pe cumpărători să privească obiceiurile de consum într-un mod diferit, punând accentul pe folosință mai degrabă decât pe proprietate.

Sursa foto: Facebook / Decathlon Belgium

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri