Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, la 26 octombrie, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria, iar Consiliul trebuie să facă apoi paşii necesari pentru ca cele două ţări, alături de Croaţia, să adere pe deplin la spaţiul de liberă circulaţie.

"După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen", a declarat Anitta Hipper, într-un mesaj remis AGERPRES.

"Există un proces în desfăşurare la nivelul UE privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei. Din 2011, Comisia a pledat activ pentru definitivarea spaţiului Schengen. Comisia consideră că România, Bulgaria şi Croaţia au îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a adera", a mai precizat oficialul european.

Citește și: De ce este important spațiul Schengen pentru România. Avantaje și dezavantaje

Anitta Hipper, care este purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson, a făcut aceste precizări ca răspuns la o solicitare a AGERPRES de a comenta votul din Camera Reprezentanţilor a parlamentului olandez, din 19 octombrie, asupra unei rezoluţii referitoare la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

De ce se opune Olanda intrării României în Schengen

Timp de mulţi ani, guvernul olandez a votat împotriva intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen din cauza corupţiei şi a problemelor persistente cu crima organizată din ambele ţări - probleme care pot afecta funcţionarea securităţii frontierelor unei ţări Schengen şi, prin urmare, pot reprezenta riscuri de securitate pentru Ţările de Jos şi pentru întregul spaţiu Schengen -, rezoluţia solicită guvernului de la Haga să efectueze investigaţii suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România şi Bulgaria, iar până atunci să nu ia măsuri ireversibile.

În opinia eurodeputatei Sophia in'T Veld, membră a Partidului Democraţii 66 (D66) din Olanda, semnificaţia rezoluţiei este aceea ca Ţările de Jos să nu voteze în favoarea aderării României şi Bulgariei la Schengen.

În Olanda, după alegerile parlamentare din 15-17 martie 2021 a fost semnat un acord de coaliţie pentru perioada 2021-2025 între Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), Partidul Democraţii 66 (D66), Apelul Creştin-Democrat (CDA) şi Uniunea Creştină (CU). Acest guvern de coaliţie este condus Mark Rutte (VVD), care s-a aflat şi în fruntea coaliţiei precedente ce s-a opus constant aderării României la spaţiul european de liberă circulaţie, invocând probleme cu justiţia şi cu respectarea statului de drept în ţara noastră.

Schengen Area Local Border Permits

Când se va lua decizia finală privind intrarea României în Schengen

Chestiunea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi inclusă pe agenda Consiliului JAI din 8-9 decembrie 2022. Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie.

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri