Ameninţările nucleare din partea Rusiei nu intimidează NATO să susţină Ucraina, a declarat la Bruxelles, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

"NATO nu va fi intimidată sau descurajată să sprijine dreptul Ucrainei la autoapărare atât timp cât este necesar", a afirmat Jens Stoltenberg după întrevederea cu premierul României, Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

"Majoritatea războaielor se termină la masa negocierilor" şi NATO ştie ce poate obţine Ucraina prin negocieri, depinde de succesul ţării pe câmpul de luptă, a menţionat Stoltenberg.

"Cu cât Ucraina este mai puternică pe câmpul de luptă, cu atât este mai probabil să avem o soluţie politică care să asigure că Ucraina prevalează ca o naţiune suverană independentă în Europa", a adăugat responsabilul NATO.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri