Planificata plată unică a Guvernului german pentru a atenua impactul creşterii preţului la gaze asupra consumatorilor ar urma să fie făcută în decembrie 2022 şi va costa Executivul aproximativ 12 miliarde de euro, conform proiectului de lege

Plata, plănuită iniţial să acopere factura la gaze pe o lună, se va aplica tuturor gospodăriilor şi companiilor care consumă mai puţin de 1,5 milioane Kwh pe an şi ar urma să servească drept punte până când Guvernul introduce mecanismul de limitare a preţurilor la gaze, se arată în proiect. Acesta indică faptul că firmele de utilităţi vor primi fonduri rapid de la Executiv pentru a-şi gestiona nivelul lichidităţii în timpul aplicării în decembrie a derogării de la plata facturilor, dar nu este prezentat un calendar detaliat al transferului banilor.

Cancelarul Olaf Scholz anunţase luna trecută deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de a veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Conform planurilor, care vor fi finanţate prin noi împrumuturi, Guvernul de la Berlin va introduce o frână de urgenţă la preţurile la gaze şi electricitate şi, de asemenea, va renunţa la intenţia anterioară de a introduce o taxă pe gaze care urma să fie plătită de consumatori, în ideea de a evita noi majorări de preţuri.

Citește și: Politicile României pe piața energiei, unice în Europa - dar nu în sensul bun. Ne-ar putea lăsa fără gaze la iarnă

Unii miniştri au solicitat ca mecanismul de limitare a preţurilor gazelor să intre în vigoare din ianuarie, la fel ca în cazul companiilor industriale mai mari, în scopul de a sprijini gospodăriile şi firmele mai mici în timpul iernii.

Actualele planuri prevăd ca Guvernul de la Berlin să facă anul acesta o plată unică pentru a acoperi factura din decembrie la gaze a gospodăriilor şi micilor companii, iar mecanismul de limitare a preţurilor la gaze ar urma să intre în vigoare din martie. De asemenea, în cazul companiilor industriale mari, cu un consum de peste 1,5 milioane kWh/an, va exista o plafonare a preţurilor pentru 70% din consumul lor anual de gaze din ianuarie, restul de 30% fiind stabilit în funcţie de preţurile pieţei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri