Cancelarul Olaf Scholz a declarat că prioritatea Germaniei în ajutorul pe care îl acordă Ucrainei ar trebui să vizeze sprijinirea apărării de raidurile aeriene ruseşti asupra oraşelor sale şi reconstrucţia infrastructurii, informează Reuters.

Într-un interviu acordat reţelei editoriale RND, cancelarul german a spus că Europa ar trebui să se pregătească să primească mai mulţi refugiaţi din Ucraina, conform Agerpres.ro.

"Rusia bombardează infrastructura energetică a Ucrainei. Rusia vrea să se asigure că oamenii din Ucraina nu pot supravieţui frigului iernii"."În acest moment discutăm cu multe companii germane despre ce pot face pentru a contracara această distrugere", a declarat Olaf Scholz.

Sistemele de apărare aeriană pe care Germania le-a trimis Ucrainei au jucat până acum un rol cheie în a reduce amploarea distrugerilor, dar Germania va colabora cu parteneri pentru a trimite mai multe astfel de sisteme, a adăugat el.

Anterior, cancelarul Olaf Scholz a convenit într-o convorbire telefonică cu preşedintele Volodimir Zelenski că Germania va continua să trimită Ucrainei sisteme de apărare aeriană.

Cancelarul german a afirmat totodată că este convins că, indiferent de eforturile diplomatice ale liderilor occidentali de a evita acest război în perioada premergătoare invaziei din februarie, preşedintele Vladimir Putin era setat de mult timp să acţioneze pe această traiectorie.

"Sunt convins că Putin a decis asupra acestui război în urmă cu doi ani", a spus el."Am văzut cum au fost consolidate trupele... Am sperat că sunt doar gesturi de ameninţare, dar nu a fost aşa: a fost un război îndelung planificat".

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri