Republicanii au câştigat majoritatea în Camera Reprezentanţilor, ceea ce le dă puterea de a bloca politicile preşedintelui SUA Joe Biden până în 2024 şi duce la o scindare în Congresul american, informează presa de peste ocean.

Astfel, după o luptă foarte strânsă la recentele alegeri parțiale (midterm elections, n.r.), republicanii și democrații și-au împărțit camerele Congresului SUA, primii căpătând o majoritate la limită în Camera reprezentanților, iar cei din urmă păstrând pentru moment controlul în Senat.

Acest lucru a fost posibil datorită senatoarei democrate Catherine Cortez Masto, care a fost declarată câştigătoare în statul cheie Nevada în faţa unui candidat susţinut de Donald Trump, aceasta înclinând balanța de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului.

Cu toate acestea, emoțiile democraților sunt departe de final, alegerile urmând să fie reluate pe data de 6 decembrie în Georgia, unde niciunul dintre cei doi candidați nu a reușit să strângă peste 50% din voturi.

Rezultatul acestei curse va decide, prin urmare, cui va aparține controlul Senatului, el determinând dacă votul vicepreședintei Kamala Harris urmează să fie sau nu decisiv în momentele legislative cheie.

Cu toate acestea, valul roșu pe care îl anunțau republicanii înaintea alegerilor nu s-a produs, fiind cunoscut de asemenea faptul că partidul aflat la putere se află întotdeauna în dezavantaj la momentul alegerilor de la jumătatea mandatului.

Indiferent de rezultatul final al alegerilor, președintele Biden a spus că este dispus să încerce să găsească un compromis și să lucreze cu opoziția de la Washington.

Sursa foto: Shutterstock / cowardlion

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri