Ucraina poate trage zilnic mii de obuze de artilerie împotriva invadatorilor ruşi, în timp ce forţele NATO în Afganistan trăgeau 300 de lovituri pe zi, transmite agenţia de presă Ukrinform, citând publicaţia americană The New York Times.

Potrivit unor responsabili NATO, cantitatea de artilerie utilizată este stupefiantă.În Afganistan, forţele NATO ar fi putut trage până la 300 de obuze de artilerie pe zi şi nu aveau probleme cu apărarea antiaeriană, notează Agerpres.ro.

Dar Ucraina poate trage mii de obuze zilnic şi rămâne îngrijorată pentru apărarea antiaeriană împotriva rachetelor ruseşti şi a dronelor de fabricaţie iraniană.

"O zi în Ucraina echivalează cu o lună sau chiar mai mult în Afganistan", declară Camille Grand, expert în apărare în Consiliul european pentru relaţii externe, fost până de curând secretar general adjunct al NATO pentru investiţiile în apărare.

Un înalt responsabil al NATO a declarat că,vara trecută, în regiunea Donbas, ucrainenii trăgeau între 6.000 şi 7.000 de obuze de artilerie pe zi, în timp ce ruşii lansau între 40.000 şi 50.000 de obuze zilnic. Comparativ, SUA nu produc decât 15.000 de obuze lunar.

Occidentul depune eforturi pentru a găsi echipamente şi muniţii din perioada sovietică, tot mai rare, pe care Ucraina le poate utiliza în prezent, inclusiv rachete de apărare antiaeriană S-300, tancuri T-72 şi în special obuze de artilerie de calibru sovietic.

Occidentul încearcă de asemenea să propună sisteme alternative, chiar dacă ele sunt mai vechi pentru a înlocui stocurile în descreştere de rachete de apărare antiaeriană şi grenade antitanc costisitoare.

Potențiale investiţii ale NATO în vechi uzine din Republica Cehă, Slovacia şi Bulgaria

Există discuţii cu privire la investiţii ale NATO în vechi uzine din Republica Cehă, Slovacia şi Bulgaria pentru a relansa fabricarea obuzelor de calibru sovietic 152 mm şi 122 mm pentru arsenalul de artilerie ucrainean datând în marte parte încă din epoca sovietică.

Potrivit lui Mark F. Cancian, fost strateg în materie de armament al Casei Albe, în prezent consilier principal la Centrul de studii strategice şi internaţionale din Washington, ucrainenii vor cel puţin patru sisteme de artilerie pe care Occidentul nu le-a furnizat şi pe care este puţin probabil să le furnizeze: rachete sol-aer cunoscute sub numele de ATACMS care ar putea lovi Rusia şi Crimeea; avioane de vânătoare occidentale; tancuri occidentale; şi o apărare antiaeriană mult mai avansată.

Rachetele ATACMS, cu o rază de acţiune de 190 km, nu vor fi furnizate din teama de a nu atinge Rusia; tancurile şi avioanele de vânătoare sunt pur şi simplu prea complicate, necesitând un an sau mai mult pentru antrenament în utilizarea şi întreţinerea lor.

În ceea ce priveşte apărarea antiaeriană, a declarat Cancian, NATO şi SUA au dezactivat cea mai mare parte a sistemelor de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune după Războiul rece şi nu se mai poate face mare lucru. Producţia lor poate lua până la doi ani.

Washingtonul are în vedere de asemenea alternative mai vechi şi mai puţin costisitoare, ca de pildă să ofere Ucrainei rachete antitanc TOW, care sunt din abundenţă, în loc de Javelin, şi rachete sol-aer Hawk în locul versiunilor mai recente.

"Dar responsabilii exercită presiuni din ce în ce mai mari asupra Ucrainei pentru a fi mai eficientă şi a nu mai trage de pildă cu o rachetă care costă 150.000 de dolari asupra unei drone care costă 20.000 de dolari", se afirmă în articolul din The New York Times.

Potrivit lui Cancian, vor fi necesari poate patru-cinci ani pentru a creşte capacitatea de producţie a obuzelor de 155 mm, conform publicaţiei citate.

Sursa foto: Ministerul rus al Apărării

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri