Secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat atacurile "barbare" ale Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina, la finalul reuniunii de două zile a miniştrilor de externe din cadrul NATO de la Bucureşti, potrivit Reuters şi AFP, preluat de Agerpres.

"În ultimele săptămâni, Rusia a bombardat peste o treime din sistemul energetic al Ucrainei, lăsând milioane de persoane în frig şi în întuneric", a spus el într-o conferinţă de presă.

"Acestea sunt noile ţinte ale preşedintelui (rus Vladimir) Putin. Le atacă puternic. Această brutalizare a poporului ucrainean este barbară", a declarat secretarul de stat al SUA.

Strategia lui Putin "nu a funcţionat şi nu va funcţiona", a dat asigurări Blinken.

De asemenea, el s-a declarat încrezător că Finlanda şi Suedia se vor alătura în curând Alianţei Nord-Atlantice.

În acelaşi timp, el a precizat că aliaţii NATO sunt îngrijoraţi de dezvoltarea militară a Chinei şi de colaborarea acesteia cu Rusia.

Printre politicile Chinei care îngrijorează NATO se numără "folosirea dezinformării, dezvoltarea sa militară rapidă şi opacă, inclusiv cooperarea cu Rusia", a explicat Blinken.

"Dar rămânem angajaţi în a menţine cu dialog constructiv cu China acolo unde este posibil şi salutăm oportunităţile de a colabora în privinţa provocărilor comune", a adăugat el.

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri