Președintele american Joe Biden spune că ar fi gata să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin „dacă acesta decide că vrea o modalitate de a pune capăt războiului”, scrie BBC.

Adresându-se reporterilor alături de președintele francez Emmanuel Macron, Biden a subliniat că Putin nu a făcut încă acest lucru.

Cei doi au subliniat că vor continua să se opună războiului Rusiei. Liderul francez a spus clar că nu va îndemna niciodată Ucraina să facă un compromis pe care îl consideră inacceptabil.

Săptămâna aceasta, surse Washington Post au declarat că SUA cere Ucrainei, în discuții private, să arate că este deschisă la negocieri cu Rusia, dar încurajările americane în acest sens nu au drept scop să împingă neapărat Kievul la masa negocierilor, ci mai degrabă să asigure moralul ridicat susținătorilor internaționali ai Ucrainei, într-un moment în care prelungirea războiului riscă să-i facă pe mulți să dea înapoi.

Luna trecută, cel mai înalt general american, Mark Milley, a declarat că aproximativ 100.000 de soldați ruși și alți 100.000 de soldați ucraineni au fost uciși sau răniți de la începutul războiului.

Într-un video publicat miercuri, șefa Comisiei UE, Ursula von der Leyen, a declarat că 100.000 de soldați ucraineni au fost uciși. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Comisiei UE a clarificat ulterior că aceasta a fost o greșeală, iar cifra se referea atât la cei uciși, cât și la cei răniți. Doamna von der Leyen a vorbit, de asemenea, despre 20.000 de morți civili ucraineni.

Sursa foto: Shutterstock / Ron Adar

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri