Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, a cerut desfiinţarea Constituţiei americane, insistând din nou asupra acuzaţiilor sale că ar fi pierdut în urma unei fraude alegerile din 2020 în faţa democratului Joe Biden.

Trump a transmis acest mesaj pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în urma publicării pe Twitter a unor emailuri interne ale acestei companii care arată cum aceasta a blocat înaintea alegerilor prezidenţiale un articol despre afacerile lui Hunter Biden, fiul actualului lider de la Casa Albă, scrie Agerpres.ro.

În mesajul postat pe Truth Social fostul preşedinte scrie că ''Partidul Democrat şi Comitetul Naţional Democrat'' s-au folosit de marile platforme de social-media pentru a reuşi o ''fraudă masivă'' la alegerile din 2020.

''O fraudă masivă de asemenea tip şi magnitudine permite să se pună capăt tuturor regulilor, normelor şi articolelor, inclusiv a celor din Constituţie'', a apreciat Trump.

Casa Albă a reacţionat condamnând această poziţie a fostului preşedinte republican. ''Nu poţi iubi America doar atunci când câştigi. Constituţia SUA este un document sacrosanct care a garantat timp de peste 200 de ani ca libertatea şi domnia legii să se menţină în marea noastră ţară'', a declarat un purtător de cuvânt al preşedintelui Joe Biden.

Puţin mai devreme, noul proprietar al Twitter, Elon Musk, a anunţat pe reţeaua sa de socializare va publica pe această temă o a doua serie de informaţii, pe care le-a denumit ''Arhivele Twitter''.

Musk a distribuit anterior o serie de mesaje ale jurnalistului Matt Taibbi, în care este detaliat, citând documente interne ale Twitter, modul cum această platformă a acţionat pentru a limita cât mai mult distribuirea unui articol din New York Post despre afacerile lui Hunter Biden când tatăl acestuia era în campanie electorală înaintea alegerilor.

Taibbi dezvăluie astfel cum angajaţi ai reţelei de socializare, care primea atunci donaţii substanţiale din partea Partidului Democrat, au diminuat distribuirea acelui articol şi au eliminat linkurile ce trimiteau la acesta inclusiv în mesajele directe, invocând drept justificare politica societăţii referitoare la materialele piratate.

Sursa foto: Library of Congress/ unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri