Elon Musk a instalat paturi în sediul Twitter din San Francisco, iar în urma controalelor autorităților excentricul miliardar i-a apărat decizia de a instala dormitoare spunând că sunt pentru a-i ajuta pe angajații obosiți, relatează BusinessInsider.

Un editor al postului de radio KQED a scris luni pe Twitter că Departamentul de Inspecție a Clădirilor din San Francisco investighează rapoarte conform cărora Twitter a transformat mai multe camere de birou. Autoritățile și-ar fi motivat inspecția spunând că „trebuie să ne asigurăm că clădirea este folosită precum a fost intenționat."

Elon Musk și-a anunțat angajații că va urma o perioadă cu un program de muncă draconic, în care toată lumea va trebui să muncească la capacitate maximă pentru a îmbunătăți performanțele platformei de socizare, așa că transformarea unor spații dedicate activitățile profesionale în dormitoare a ridicat suspiciuni din partea autorităților.

Musk a folosit Twitter la scurt timp pentru a ataca primarul din San Francisco, London Breed. Miliardarul a postat pe Twitter un link către un articol de știri local despre un caz de supradoză de fentanil al unui copil, însoțit de mesajul: „Orașul San Francisco atacă companiile care furnizează paturi pentru angajații obosiți, în loc să se asigure că sunt protejați copiii de fentanil. Unde sunt prioritățile tale LondonBreed!?"

Angajații Twitter au descoperit luni că unele birouri și săli de conferințe din sediul companiei aveau saltele și draperii goale înăuntru, au declarat pentru Forbes două persoane anonime care cunoaște problema. O cameră avea și o plantă, au adăugat aceste surse. Una dintre sursele ar fi menționat că ar fi între patru și opt dormitoare pe etaj, iar că acele camere păreau „confortabile”.

O persoană familiară cu situația a declarat pentru BusinessInsider că paturile reprezintă o măsură de economisire a costurilor destinată angajaților Twitter care au venit din afara orașului pentru a lucra la birou. Potrivit unor surse anonime, Jared Birchall, cel care conduce biroul de familie al lui Musk, ar fi locuind într-una dintre camere, în timp ce și Musk are o altă încăpere transformată în dormitor.

Twitter se confruntă în acest moment cu o criză de personal, după ce Elon Musk a concediat sau a forțat plecare din companie a aproximativ jumătate din totalul angajaților săi, așa că nu este exclus ca unii angajați care nu locuiesc în apropiere de biroul Twitter să aleagă varianta de a dormi în aceste camere, mai ales că sursele afirmă că sunt indicii că dormitoarele amenajate sunt folosite.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri