Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat noile sancţiuni anunţate de Regatul Unit împotriva a 30 de persoane din întreaga lume, "care au comis abuzuri grave", precizând că printre ei se numără şi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, scrie Agerpres.

"Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova. Astăzi, Ministrul de Externe britanic a făcut publică o listă ce vizează 30 de indivizi din întreaga lume, care au comis abuzuri grave. Pe această listă sunt incluşi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, ca persone implicate în acte grave de corupţie şi finanţare ilegală. Toate activele în proprietatea acestor indivizi, aflate pe teritoriul Regatului Unit şi teritoriile care-i aparţin, vor fi blocate şi le va fi interzis accesul în această ţară", a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

"Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se alătură, astfel, ţărilor care sprijină eforturile noastre anticorupţie. Suntem recunoscători pentru această decizie, anunţată chiar de Ziua internaţională împotriva corupţiei. Le mulţumesc tuturor partenerilor noştri externi pentru cooperare şi sprijin în lupta noastră cu corupţii care ne-au prejudiciat statul şi cetăţenii", a adăugat preşedinta Republicii Moldova.

Regatul Unit a anunţat vineri sancţiuni împotriva a 30 de indivizi din întreaga lume, descrişi ca ''personaje politice corupte, autori ai unor încălcări ale drepturilor omului şi ai unor acte de violenţă sexuală legate de un conflict''. Printre regimurile vizate se numără cele din Mali, Sudanul, de Sud, Myanmar, Iran sau Rusia, sancţiunile fiind adoptate în virtutea legislaţiei britanice privind drepturile omului şi combaterea corupţiei, transmite Reuters.

Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor sunt incluşi la capitolul "personaje politice corupte".

Plahotniuc este prezentat ca "om de afaceri şi fost politician", care "a fugit de justiţia din Moldova" şi care "este implicat în capturarea şi coruperea instituţiilor de stat din Moldova".

Şor este prezentat ca "preşedinte al Partidului Şor din Moldova" şi o persoană care "ar fi fost implicată în scandalul din 2014 privind frauda bancară din Moldova", fiind de asemenea "acuzat de dare de mită pentru a-şi asigura poziţia de preşedinte al Băncii de Economii în 2014".

Citeste si:
Ucrainenii supărați că Orban le-a comparat țara cu Afghanistanul
Ucrainenii supărați că Orban...

Noul regim de sancţiuni al Londrei a fost adoptat în coordonare cu parteneri internaţionali pentru a marca Ziua Internaţională a Anticorupţiei şi Drepturilor Omului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri