Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia îşi intensifică producţia ''celor mai puternice mijloace de distrugere'' pentru a contracara presupusa ameninţare din partea Occidentului.

''Inamicul nostru nu s-a implantat puternic doar în gubernia Kiev a micii noastre Rusii. El este şi în Europa, în America de Nord, Japonia, Australia, Noua Zeelandă şi în alte locuri care au jurat supunere naziştilor timpurilor noastre'', a scris Medvedev duminică într-un mesaj pe contul său de Telegram, potrivit Agerpres.

''Iată de ce ne intensificăm producţia celor mai puternice mijloacelor de distrugere. Inclusiv a celor bazate pe noi principii'', a adăugat fostul preşedinte rus, fără a da alte detalii.

Afirmaţiile lui Medvedev intervin după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, la Bişkek, ca Rusia ar putea lua în considerare adoptarea a ceea ce el a numit ca fiind conceptul loviturii preventive al Washingtonului.

''În primul rând, Statele Unite au dezvoltat conceptul de lovitură preventivă. În al doilea rând, ei dezvoltă un sistem de atac care vizează dezarmarea'' inamicului, a declarat presei preşedintele Putin.

Poate că Moscova ar trebui să se gândească la adoptarea ''ideilor dezvoltate de americani pentru a-şi asigura propria securitate''. ''Doar ne gândim la asta'', a precizat liderul rus, într-un răspuns la întrebarea unui reporter, în care i s-a cerut să-şi clarifice declaraţia de la începutul acestei săptămâni cu privire la utilizarea armelor nucleare.

În urmă cu câteva zile, Vladimir Putin avertiza că riscul unui război nuclear este în creştere, dar că Rusia nu va ataca prima.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri