Statele Unite finalizează planurile de a trimite sistemul de apărare antirachetă Patriot în Ucraina, o decizie care ar putea fi anunţată chiar în această săptămână, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters, preluat de Agerpres.

Ucraina a cerut partenerilor săi occidentali sisteme de apărare aeriană, inclusiv sisteme Patriot de fabricaţie americană, pentru a se proteja de bombardamentele intense cu rachete ruseşti inclusiv asupra infrastructurii sale energetice.

Sistemele de apărare antiaeriană cu baza la sol, cum este Patriot, fabricat de Raytheon Technologies Corporation, cu sediul în Arlington, Virginia, sunt construite pentru a intercepta rachetele care se apropie.

Doi dintre oficiali, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au declarat că anunţul ar putea fi făcut joi, dar că se aşteaptă aprobarea oficială a secretarului american al apărării, Lloyd Austin, şi a preşedintelui Joe Biden.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antirachetă Patriot şi este posibil ca Moscova să considere sprijinul defensiv drept o escaladare, scrie Reuters.

Sursa foto: Shutterstock / Mike Mareen

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri