Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni că Rusia "nu are niciun interes" să absoarbă Belarus, cel mai apropiat aliat al său, foarte dependent de Moscova pentru aprovizionarea cu gaze şi petrol, notează AFP, citat de Agerpres.

"Rusia nu are niciun interes să absoarbă pe nimeni. Pur şi simplu nu are sens", a declarat Putin în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, la finalul întrevederii lor la Minsk. Liderul de la Kremlin a insistat asupra legăturilor strânse dintre cele două ţări, "cei mai apropiaţi aliaţi şi parteneri strategici" care rezistă "eficient" sancţiunilor occidentale.

În timpul acestor discuţii considerate de Putin "substanţiale", Moscova şi Minskul au convenit să-şi consolideze cooperarea în "toate domeniile", în special în sectorul apărării. Acestea sunt "măsuri comune pentru asigurarea securităţii" celor două ţări, "livrări reciproce de arme", precum şi fabricarea în comun de armament, a precizat Putin.

Rusia va continua, de asemenea, să antreneze soldaţi belaruşi pentru a pilota avioane belaruse proiectate de sovietici, capabile să transporte bombe nucleare, potrivit aceleiaşi surse. "Am testat aceste avioane în Rusia şi le pregătim acum", a spus la rândul său Lukaşenko, subliniind totodată că "aceasta nu este o ameninţare pentru nimeni".

"Rusia se poate descurca fără noi, dar noi nu ne putem lipsi de ea", a argumentat el în continuare. "Suntem capabili să ne protejăm independenţa pe cont propriu, fără Rusia? Nu!", a adăugat preşedintele belarus. "Şi dacă cineva crede că ar putea să ne despartă astăzi, să ne dezbine, nu va reuşi", a mai spus Aleksandr Lukaşenko.

Aliat al Rusiei, Belarus a servit drept bază pentru trupele ruse pentru ofensiva lor împotriva Ucrainei de la sfârşitul lui februarie, dar armata belarusă nu a luat parte până în prezent la luptele de pe teritoriul ucrainean.

La mijlocul lunii octombrie, Belarus şi Rusia au anunţat crearea unei forţe militare comune, în scopuri pur "defensive", potrivit Minskului, citat de AFP.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri