Consumatorii germani vor trebui să suporte, cel puţin încă un an, preţuri mari la gaze naturale, după ce cotaţiile au explodat ca urmare a reducerii livrărilor de gaze ruseşti, a declarat miercuri ministrul german al Economiei, Robert Habeck, într-un interviu pentru DPA.

"Vom fi nevoiţi să îndurăm preţuri mari pe parcursul anului următor", a spus Robert Habeck. Acesta şi-a exprimat speranţa că preţurile vor scădea din nou la finele lui 2023, când ar urma să fie dată în funcţiune infrastructura necesară pentru a înlocui gazele naturale ruseşti. Chiar şi aşa însă, preţurile nu sunt aşteptate să scadă sub nivelul la care erau în 2021, a precizat Habeck, conform Agerpres.ro.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, ţară care înainte de război era responsabilă pentru 55% din consumul de gaze ale Germaniei, livrările de gaze ruseşti spre Germania au fost complet oprite. Aceasta a obligat Guvernul german să umple depozitele de gaze cu livrări de la alţi furnizori înainte de venirea iernii.

Autorităţile de la Berlin au făcut eforturi susţinute pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu gaze. Un nou terminal pentru importurile de gaze lichefiate a fost aprobat şi construit în regim de urgenţă pe coasta Mării Nordului. De asemenea, Guvernul de la Berlin a introdus un plafon temporar la preţul gazelor naturale, încălzire şi electricitate destinat să vină în sprijinul consumatorilor şi industriei în contextul creşterii accelerate a costurilor cu energia.

Ministrul german al Economiei a subliniat importanţa de a extinde în continuare infrastructura de gaze. "Preţurile sunt atât de mari pentru că jumătate din cantitatea de gaze pe care Germania o consumă a dispărut ca urmare a deciziei preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a îngheţa livrările şi pentru că nu aveam altă infrastructură de aprovizionare exceptând conductele de gaze", a spus Robert Habeck.

"Dacă vom reuşi să ne extindem în continuare infrastructura în ritmul actual, atunci vom reconecta Germania la piaţa mondială. Şi atunci vom avea de asemenea preţuri de piaţă care sunt semnificativ mai mici decât ceea ce avem acum", a spus Habeck referindu-se la construcţia de terminale de gaze lichefiate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri