Războiul din Ucraina se desfășoară deja de ceva vreme în termenii unei dinamici tot mai crescute a producției de armament, membrii alianței nord-atlantice trăgând deja de mai multe ori semnale de alarmă cu privire la stocurile tot mai reduse de muniție. Astfel, logica primelor două războaie mondiale, când conflagrațiile au fost câștigate, în mare măsură, de combatanții care au reușit să producă cel mai mult și mai avansat armament, se repetă pe frontul de luptă din Ucraina.

În acest context, notează publicația Wall Street Journal, Germania ar putea cofinanța retehnologizarea unei fabrici de armament din România de pe vremea comunismului, aceasta urmând să producă, în urma investiției, atât muniție la standarde NATO cât și muniție compatibilă cu armamentul de fabricație sovietică pe care Ucraina, parțial, încă îl folosește.

Informația vine în contextul în care, mai transmite publicația citată, ucrainenii folosesc aproximativ 6000 de proiectile de artilerie pe zi și aproximativ 40.000 de proiectile de artilerie de calibru 155 - la standarde NATO - pe lună, în vreme ce întreaga capacitate de producție europeană a muniției de acest tip este de 300.000 de unități pe an.

"Chiar dacă războiul din Ucraina s-ar opri peste noapte, Europei i-ar fi necesari 15 ani pentru a-și reface stocurile la actuala rată de producție", a declarat șeful unei fabrici de armament din Cehia, fabrică care de altfel produce 30% din totalul de muniție de acest din Europa, mai spune sursa citată.

La momentul actual, de asemenea, Germania nu posedă suficientă muniție pentru a rezista mai mult de două săptămâni în cazul unui atac rus, conform oficialilor germani, ceea ce contravine recomandărilor NATO ca membrii alianței să dețină muniție pentru cel puțin 30 de zile de luptă.

Situația actuală, mai observă Wall Street Journal, este cauzată de o schimbare a doctrinei NATO în ultimele decenii, care în loc să prevadă conflicte de tipul celui de al Doilea Război Mondial, s-a concentrat în schimb pe neutralizarea inamicilor asimetrici și mai puțin sofisticați.

Sursa foto: Shutterstock / ChameleonsEye

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri