Discuția purtată de statele occidentale în jurul trimiterii de tancuri grele Leopard 2 în Ucraina pare să fi ajuns în sfârșit la un acord.

Astfel, Polonia, prin vocea președintelui Andrzej Duda, a anunțat faptul că va transfera o companie de tancuri Leopard 2 în Ucraina, ajutor solicitat în repetate rânduri de Kiev, conform mai multor surse de pe Twitter.

Președintele Poloniei a făcut această declarație după întâlnirea avută astăzi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în orașul Liov.

Anunțul a fost făcut inclusiv de cancelaria prezidențială a șefului statului polonez.

"Dorim să se formeze o coaliție internațională în acest sens, astfel că ne aducem contibuția la aceasta cu primul pachet ce conține tancuri Leopard, ceea ce sper ca, împreună cu alte tancuri Leopard din alte țări, precum și alte tancuri de alte tipuri, să îi ofere Ucrainei diverse moduri prin care să își întărească apărarea", a declarat Andrzej Duda.

Numărul de tancuri pe care îl va conține respectiva companie este de 14, acesta diferind de la țară la țară. În România, spre exemplu, o companie de tancuri are 17 asemenea vehicule de luptă.

Este de asemenea important de menționat faptul că acest transfer nu putea fi făcut fără acordul explicit al Germaniei, care deține licența de export pe aceste aparate. Astfel, poate fi trasă concluzia logică conform căreia însuși cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a aprobat transferul.

Știre în curs de actualizare

Sursa foto: DVIDS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri