Gigantul Coca-Cola planuieste sa achizitioneze producatorul american de apa mineralizata Glaceau. Valoarea tranzactiei s-ar ridica la patru miliarde de dolari (2,97 miliarde euro)

Pentru a-si relansa vanzarile in SUA , principala piata de desfacere pentru Coca-Cola, celebrul producator va miza pe segmentul de apa mineralizata, intentionand sa achizitioneze Glaceau, al doilea producator de apa mineralizata din lume.

Conform revistei Beverage Digest, Coca-Cola se afla in discutii cu Glaceau privind posibila achizitie.
Liderul mondial in vanzarea de bauturi racoritoare, Coca-Cola, ar putea confirma aceste discutii cel mai devreme in mai, la intalnirea Consiliului Director din Atlanta. Publicatia mai precizeaza ca Pepsi, al doilea producator mondial de bauturi racoritoare, a purtat de asemenea discutii cu Glaceau, compania urmand sa sustina o conferinta adresata analistilor.

Glaceau este condusa de mai multi actionari incluzandu-l si pe directorul general Darius Bikoff. Compania indiana Tata Tea Ltd. detine un procent de 30% din totalul actiunilor, participatie achizitionata in august 2006 contra sumei de 677 milioane de dolari (503 milioane euro).

Potrivit informatiilor disponibile in acest moment, Coca-Cola urmeaza sa decida daca va achizitiona intregul pachet de actiuni al Glaceau sau doar o participatie majoritara. Directorul general al Glaceau pare destul de rezervat in privinta interesului manifestat de Coca-Cola, noteaza Beverage Digest.

Glaceau ar reprezenta o piesa interesanta in portofoliul Coca-Cola, mai ales pe piata americana unde atat Coca-Cola, cat si Pepsi, incearca sa isi mentina ridicate vanzarile si sa isi mareasca cota de piata in conditiile in care consumatorii devin mai interesati de sanatatea lor, orientandu-se spre apa minerala si sucuri energizante. In urma cu o luna, oficialii Coca-Cola au declarat analistilor ca se astepta la scaderea vanzarilor pe piata americana in 2007.

Glaceau a inregistrat in ultimii ani o crestere spectaculoasa, majorandu-si volumele de vanzari cu 103% in 2006 comparativ cu 2005. Majoritatea produselor Glaceau sunt distribuite prin retele independente incluzand Cadburry Schweppes Bottling Group, Tucson Kalil Bottling, Worcester, Polar Beverages si altii.


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si