Exercițiile militare Belarus - Rusia, anunțate în prealabil, au început deja pe teritoriul vecinului de la nord al Ucrainei, crescând nivelul tensiunilor și așa ridicate în ce privește deschiderea unui nou front al invaziei ruse în Ucraina.

Aceste exerciții sunt programate să aibă loc între 16 ianuarie și 1 februarie, iar temerile privind un atac din această direcție nu sunt complet lipsite de temei, dat fiind că Rusia a folosit deja teritoriul Belarusului pentru a ataca Kievul la începutul invaziei din data de 24 februarie 2022, conform Euronews.

Exercițiul va implica toate aeroporturile militare ale Belarusului, dar, în ciuda acestui amănunt, Aleksandr Lukașenko a declarat că exercițiile sunt defensive și că nu are niciun plan de a se alătura invaziei ruse în Ucraina.

Cu toate acestea, dat fiind faptul că Vladimir Putin însuși a vizitat Belarusul la sfârșitul lunii decembrie, alimentând temerile cu privire la o eventuală atragere a lui Alexandr Lukașenko în război, comunitatea occidentală are toate motivele de a urmări acest exercițiu militar cu îngrijorare.

Cât privește numărul de forțe ruse staționate în Belarus, deși mai multe rapoarte estimează că acestea sunt insuficiente pentru a deschide un al doilea front, în condițiile în care ucrainenii au minat puternic zona de graniță, totuși nimic nu poate fi afirmat cu certitudine, dată fiind natura imprevizibilă a deciziilor lui Vladimir Putin.

Astfel, conform unei estimări Voice of America, la acest moment ar fi staționate aproximativ 15.000 de trupe ruse în Belarus, mult sub nivelul forței inițiale cu care a fost declanșată invazia, inclusiv estimări ale Institutului pentru Studiul Războiului spunând, în linii mari, același lucru.

Cu toate acestea, multiple surse locale, dublate de cele ale oficialilor ucraineni, au prezentat informații și imagini cu privire la echipamentul militar adus de ruși în Belarus, printre acestea fiind inclusiv avioane de vânătoare și tancuri.

Sursa foto: Twitter / Hanna Liubakova

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri