Suedeza Greta Thunberg se numără printre activiştii de mediu reţinuţi marţi în timpul unui protest împotriva demolării cătunului Luetzerath din Germania, care să permită extinderea unei mine de cărbune, a anunţat poliţia germană.

Greta a fost reţinută în timp ce protesta la mina de suprafaţă Garzweiler 2, la circa 9 kilometri de Luetzerath. Ea s-a alăturat vineri acestui protest, notează Agerpres.

Un martor a declarat agenţiei Reuters că marţi a văzut-o stând singură într-o dubă mare a poliţiei germane.

''Vom folosi forţa pentru a vă aduce la un control al identităţii, aşadar vă rugăm să cooperaţi!'', le-a spus un poliţist german grupului de activişti, potrivit unor imagini video de la locul protestului.

''Greta Thunberg făcea parte din grupul de activişti care s-au îndreptat către gardul de protecţie. Ea a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirea identităţii''', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Aachen, care a precizat că unul dintre protestatarii activişti a sărit peste gard în mină.

Încă nu este clar ce se va întâmpla cu Greta şi cu grupul cu care a fost reţinută, şi nici dacă activistul care a sărit în mina de cărbune a fost rănit.

Ţinută de un braţ, Greta a fost dusă de trei poliţişti la o anumită distanţă de marginea minei unde se aşezase mai devreme împreună cu grupul ei, apoi a fost însoţită înapoi către dubele poliţiei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri