Angajații Amazon din Marea Britanie intră în grevă pentru prima oară de când compania este prezentă în această țară, aceștia acuzând probleme financiare, dar și o serie de alte neajunsuri, unele de-a dreptul jenante pentru colosul comerțului online.

Astfel, aproximativ 300 de angajați Amazon de la depozitul companiei din Coventry au intrat în grevă față de o creștere "derizorie" de salarii de numai 5%, transmite BBC.

Cu această indexare de salarii, practic plata acestora ajunge la 10,50 lire sterline per ora de lucru, mai notează publicația citată, lucru pe care aceștia îl consideră nesatisfăcător.

Mai mult, angajații Amazon s-au plâns publicației BBC de condițiile "severe" de lucru, spunând că sunt încontinuu monitorizați și inclusiv ieșirile la baie le sunt cronometrate.

"Problema cu opritul lucrului este că ei (reprezentanții companiei, n.r.) vor vrea să știe de ce faci acest lucru. Iar dacă timpul depășește câteva minute, vor putea vedea absența ta în sistem", au declarat aceștia.

Pentru unul dintre cei cu care BBC a stat de vorbă, de altfel, mersul la baie este o adevărată aventură, din moment ce nu găsește nicio toaletă la o distanță mai mică de un sfert de oră de mers, astfel că îi este imposibil să nu încalce regulamentul companiei.

Și, ca și cum acest lucru nu ar fi suficient, doi dintre greviști au declarat că până și roboții din depozit sunt tratați mai bine decât ei.

De partea sa, în schimb, compania Amazon spune că are un sistem care "recunoaște și încurajează performanța".

Iar în ceea ce privește costurile orei de lucru, de care angajații se plâng, cei intervievați de BBC acuză faptul că nu își pot acoperi costurile vieții decât muncind 60 de ore pe săptămână.

Reprezentanții Amazon au însă un răspuns pentru orice, astfel că unul dintre aceștia a declarat că gigantul comerțului online "este foarte mândru de salariile pe care le oferă".

Cât despre dimensiunea grevei, doar 300 de angajați nemulțumiți vor protesta la adresa măsurilor operate de companie din cei 1500 care muncesc în cadrul depozitului din Coventry.

Recent, Amazon a confirmat că a început consultarea pentru a închide trei depozite pe care le are pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, unde lucrează în total în jur de 1.200 de persoane.

Sursa foto: Shutterstock / Stephen Dewhurst

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri