Germania va finanța achiziția de terminale prin satelit Starlink în valoare de 20 de milioane de euro pentru Ucraina, a declarat ministrul transformării digitale de la Kiev, citat de CNN.

„Mi-am exprimat recunoștința poporului german pentru un nou lot de 10.000 de terminale Starlink, pe care îl vom primi luna viitoare”, a spus Mykhailo Fedorov într-o postare pe Telegram.

Micile antene satelit, ușor de utilizat, realizate de compania privată de rachete a lui Elon Musk, SpaceX, au fost universal salutate ca o sursă de comunicare care a schimbat jocul pentru armata Ucrainei, permițându-i să lupte și să rămână online chiar și atunci când rețelele de telefonie mobilă și internet distrus în războiul său cu Rusia.

Ministerul de Externe al Germaniei a declarat că o treime din terminale vor beneficia direct forțele armate ucrainene, menționând că accesul extins la internet va ajuta și poporul ucrainean.

„Comunicarea în timp real permite soldaților ucraineni să-și coordoneze apărarea patriei și să se protejeze mai bine împotriva atacurilor rusești. Accesul la internet este un colac de salvare pentru localnici și permite restului lumii să știe ce se întâmplă în Ucraina.””, a spus ministerul într-un comunicat.

În toamna anului trecut, excentricul miliardar Elon Musk a oscilat între a le mai oferi gratuit acces ucrainenilor la rețeaua s-a de sateliți. Inițial a spus că nu mai poate să le ofere acces gratuit, deși era vital pentru pentru ucraineni, dar în urma criticilor primite din mai multe părți, a revenit asupra deciziei spunând că nu-l mai interesează dacă pierde bani. O zi mai târziu, UE chiar s-a arătat disponibilă să-l plătească pe Elon Musk pentru a oferi în continuare acces Ucrainei la rețeaua Starlink.

Acum, prin achiziția finanțată de germani, Ucraina nu va mai trebui să stea cu teama că șeful SpaceX le-ar putea tăia internetul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri