Trimiterea unor tancuri occidentale în Ucraina va prelungi războiul acestei ţări cu Rusia, iar dacă Washingtonul şi Moscova nu ajung la un acord, al treilea război mondial va începe, a declarat preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, care a ironizat declaraţia şefei diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, despre un "război împotriva Rusiei" al aliaţilor occidentali, relatează Agerpres.

Ucraina a primit miercuri veşti despre o consolidare majoră a arsenalului său militar, Germania şi SUA anunţând că vor oferi Kievului tancuri Leopard 2 şi M1 Abrams. Aceasta va prelungi războiul, a susţinut preşedintele croat în faţa presei, potrivit agenţiei HINA. Toate tancurile, inclusiv cele ruse şi americane, ard la fel, iar oamenii care stau în ele fie sunt ucişi, fie reuşesc să scape, a remarcat Zoran Milanovic.

Războiul în Ucraina va dura până când Moscova şi Washingtonul se vor înţelege cumva să-i pună capăt, ceea ce este dificil şi îndepărtat, apreciază preşedintele croat.

În asemenea discuţii nici Zagrebul, nici Berlinul, nici Parisul şi nici Bruxellesul nu vor fi consultate, dar dacă ele nu vor avea loc lumea va începe să se îndrepte încet către al treilea război mondial, a estimat el în continuare.

Preşedintele Croaţiei a dezaprobat-o pe şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care a afirmat în faţa Consiliului Europei că aliaţii occidentali trebuie să fie uniţi, întrucât "luptăm într-un război împotriva Rusiei, nu între noi".

"Poate că Germania este în război cu Rusia. Le urez succes de data asta, să se termine mai bine ca acum 70 de ani, dar noi nu suntem în război cu nimeni", a reacţionat preşedintele croat. "Ea (Annalena Baerbock) ne spune că noi toţi suntem în război cu Rusia. Noi nu suntem, America este, noi suntem doar pioni", a concluzionat el.

În timp ce premierul croat Andrej Plenkovic s-a arătat favorabil sprijinului militar pentru Ucraina, preşedintele Zoran Milanovic s-a manifestat împotriva acestei susţineri şi a respins în noiembrie propunerea guvernului de la Zagreb ca ţara sa să participe la instruirea soldaţilor ucraineni în cadrul misiunii de asistenţă militară a UE (EUMAM) pentru a se opune agresiunii ruse. Preşedintele a motivat că această acţiune ar încălca Constituţia Croaţiei, întrucât nu clarifică baza pentru declararea Ucrainei ţară aliată, în contextul în care ea nu este nici membră a UE, nici a NATO.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri