SUA au afirmat marţi că Rusia nu respectă tratatul New Start, ultimul acord de dezarmare nucleară dintre ele, potrivit France Presse, transmite Agerpres.

Diplomaţia americană a reproşat Moscovei că a suspendat inspecţii şi a anulat convorbiri prevăzute în cadrul acestui acord, fără ca totuşi pentru aceasta să o acuze că şi-ar fi extins arsenalul nuclear dincolo de limitele convenite. Întăriţi de noua lor majoritate în Camera Reprezentanţilor, republicanii ceruseră şefului diplomaţiei americane Antony Blinken să le semnaleze până marţi dacă Rusia încalcă acest tratat.

"Rusia nu respectă obligaţia pe care i-o impune tratatul New Start de a facilita activităţile de inspecţie pe teritoriul său", a apreciat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. El a spus că ţara "dispune de o cale clară pentru a reveni la o conformitate totală".

Anul trecut, Moscova a anunţat că amână o reuniune prevăzută la sfârşitul lunii noiembrie între ruşi şi americani cu privire la inspecţiile în cadrul tratatului, acuzând Washingtonul de "ostilitate" şi "toxicitate". Relaţiile dintre cele două puteri nucleare sunt la cel mai scăzut nivel de la declanşarea războiului de către Rusia împotriva Ucrainei. Ultima reuniune a acestei comisii consultative datează din octombrie 2021.

Într-o scrisoare publicată săptămâna trecută, şefii mai multor puternice comisii ale Congresului american au afirmat că acţiunile şi declaraţiile Rusiei "ridică cel puţin serioase îngrijorări cu privire la conformitatea lor" cu New Start. Tratatul respectiv este ultimul acord de acest gen care leagă cele două puteri nucleare.

Chiar după alegerea sa în ianuarie 2021, preşedintele american Joe Biden prelungise acest tratat cu cinci ani, până în 2026. Semnat în 2010, pactul limitează arsenalele celor două ţări la maximum 1.550 de ogive desfăşurate de o parte şi de alta, adică o reducere cu aproape 30% în raport cu limita precedentă stabilită în 2002. Tratatul stabileşte de asemenea numărul maxim de lansatoare şi bombardiere la 800.

Sursa foto: Naletova Elena / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri