Prima centrală nucleară din Turcia, în prezent în construcţie în sudul ţării, nu a suferit pagube în urma cutremurelor care au zguduit regiunea luni dimineaţă, au declarat oficiali locali, relatează agenţia turcă Anadolu, conform Agerpres.

"Experţii noştri nu au depistat nicio pagubă la clădiri, echipament sau la macaralele de pe câmp. Construcţia şi munca de asamblare continuă", a declarat Anastasia Zoteeva, şefa companiei care se ocupă de proiectul nuclear Akkuyu, precizând că seismul a fost resimţit cu o intensitate de aproximativ 3 în regiunea Mersin, unde centrala nucleară este construită.

Potrivit Anastasiei Zoteva, apărarea civilă şi unităţile de protecţie de urgenţă ale statului turc cooperează cu serviciul de urgenţă al centralei şi se pregătesc să trimită echipament şi personal în regiune.

Cutremurul cu magnitudinea 7,7 s-a produs la ora locală 04:17 AM (01:17 AM - GMT) în provincia sudică turcă Kahramanmaras, potrivit Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor (AFAD).

Centrala nucleară de la Akkuyu, de pe coasta turcă a Mediteranei, va fi prima din Turcia. Centrala, care va avea patru reactoare şi o capacitate de 4.800 megawaţi, ar urma să înceapă să producă curent electric mai târziu în acest an.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri