Specialiştii Bitdefender au identificat, imediat după cutremurele din Turcia şi Siria, campanii umanitare false create cu scopul de a păcăli donatorii interesaţi să ajute victimele.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei de securitate cibernetică transmis Agerpres, în noua campanie, atacatorii pretindeau că sunt reprezentanţi ai unei organizaţii caritabile ucrainene cu misiunea de a strânge bani pentru ajutorarea victimelor acestor tragedii.

"Lansăm o campanie de sprijinire a oamenilor din Turcia şi Siria care au fost grav afectaţi de cutremurul care i-a lăsat fără adăpost. Fundaţia Wladimir şi-a asumat responsabilitatea de a oferi asistenţă la faţa locului pentru a ajuta cât mai mulţi oameni. Vă îndemnăm să donaţi pentru victime", este mesajul fals.

Majoritatea mesajelor frauduloase provin de la adrese IP din Pakistan, iar hackerii se folosesc de o organizaţie caritabilă fictivă din Ucraina pentru a atrage victimele.

Domeniul care găzduieşte pretinsa fundaţie a fost creat pe data de 3 octombrie 2022 şi este deja depistat de filtrele antispam şi antifraudă ale Bitdefender.

"Această organizaţie falsă, fondată iniţial pentru a oferi asistenţă victimelor războiului din Ucraina, pare să-şi fi schimbat pentru moment misiunea şi vizează donaţii destinate victimelor cutremurului devastator. Portofelele de criptomonede şi numele acestei organizaţii caritabile false au fost, de asemenea, folosite într-o campanie anterioară de spam prin care se cerea ajutor pentru ucrainenii refugiaţi din calea războiului", se arată în comunicat.

Experţii în securitate cibernetică susţin că o altă campanie online de fraudă se derulează în contextul cutremurului din Turcia şi Siria.

"De această dată, atacatorii informatici susţin că reprezintă o organizaţie caritabilă globală care colaborează cu UNICEF şi solicită donaţii pentru sprijinirea copiilor şi familiilor din ambele ţări. Spre deosebire de celelalte înşelătorii depistate până acum, destinatarii sunt rugaţi să trimită un email către organizaţie pentru a afla mai multe detalii despre modalităţile de a dona. Prin acest tip de interacţiune, utilizatorii nu doar că îşi validează adresa de email, dar se expun şi la mai multe atacuri în viitor. În plus, ei riscă să ofere suplimentar informaţii personale şi financiare", menţionează sursa citată.

În acest context, Bitdefender vine cu o serie de recomandări pentru utilizatori pentru a nu cădea în plasa atacatorilor: să fie vigilenţi în această perioadă şi să se gândească bine înainte de a face donaţii în scopuri caritabile, mai ales când primesc asemenea mesaje prin emailuri nesolicitate; mesajele prost redactate, cele cu aspect neoficial şi donaţiile în criptomonedă sunt semnale mari de alarmă, care necesită un plus de prudenţă; persoanele care doresc să îi ajute pe cei aflaţi în nevoie se pot îndrepta către organizaţiile caritabile cu reputaţie prin paginile oficiale care permit efectuarea de plăţi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri