Preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat dialogul şi sintonia sa cu Partidul Comunist al Federaţiei Ruse (PCFR), în timpul întâlnirii pe care a avut-o cu liderul veteran al acestei formaţiuni, Ghennadi Ziuganov, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

"Partidul Comunist al Federaţiei Ruse a fost mereu în avangardă şi a oferit autorităţilor la toate nivelurile soluţii pentru susţinerea şi garantarea securităţii ţării noastre, atât în prezent cât şi în viitor", a spus Putin, potrivit paginii web a Kremlinului. El a subliniat că dialogul cu comuniştii "este acum de două sau de trei ori mai necesar".

Potrivit preşedintelui rus, Partidul Comunist rus aduce "o contribuţie substanţială la dezbaterea politică, la căutarea de soluţii mai acceptabile şi raţionale pentru dezvoltarea ţării în sfera socială, economică, a apărării şi securităţii". "Asupra acestora niciodată nu au existat contradicţii între noi", a remarcat liderul de la Kremlin.

Liderul comunist a vorbit la rândul său despre dialogul cu autorităţile ţării. "Îl apreciem mai ales în vremurile actuale, când de fapt împotriva civilizaţiei noastre, împotriva întregii lumi ruse, s-a declarat o cruciadă şi un nou război", a spus Ghennadi Ziuganov. Potrivit acestuia, pentru comuniştii ruşi importante sunt acum "partidul Rusiei, suveranitatea şi independenţa sa".

Întâlnirea lui Putin cu liderul comunist a fost prima din seria de consultări cu partidele parlamentare înaintea discursului pe care-l va susţine în plenul legislativului pe 21 februarie, înaintea împlinirii unui an de când a ordonat lansarea campaniei militare contra Ucrainei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri