Liderul rus a ordonat construirea de căi ferate secrete care să lege reședințele sale la rețeaua feroviară, pentru a putea călători folosind un tren blindat, scrie presa de investigații din Rusia.

Potrivit Moscow Times, încă dinaintea declanșării invaziei din Ucraina Putin călătorește, în principal, cu un tren blindat prezidențial. Jurnaliștii de investigații au descoperit că liderul de la Kremlin a ordonat construirea în secrete unor căi ferate și gări care să lege 3 dintre reședințele sale la rețeaua feroviară a țării.

Este vorba, în primul rând, despre Novo-Ogarevo, reședința oficială a lui Vladimir Putin dintr-o suburbie a Moscovei. Gara se află la doar 400 de metri de vila președintelui, fiind ascunsă în spatele unui gard înalt, pe care sunt montate camere video din 10 în 10 metri.

O altă gară secretă ar fi fost construită în 2017 la reședința de vară de la Bocearov Rucei, în apropiere de Soci. A treia se află la Dolghie Borodâi, în nordul țării, în apropierea unui parc natural și a orașului Valdai.

Conform presei ruse, Vladimir Putin a început să utilizeze un tren blindat, care oficial este deținut de compania lui Iuri Kovalciuk, un apropiat al liderului rus. Acest tren a fost construit încă în anii 2014-2015, dar nu a trezit prea mult interes din partea lui Putin până în momentul în care Kremlinul a început să se pregătească de război. Şeful statului a început să călătorească în mod regulat cu trenul blindat în a două jumătate a anului 2021, când armata rusă a început să-şi concentreze efectivele la frontiera cu Ucraina.

Trenul lui Putin arată ca un tren de pasageri obişnuit, doar că are mai multe antene de comunicații, unul dintre vagoane nu are geamuri și este tras de trei locomotive, pentru a avea viteză maximă. Se estimează că valorează 1 miliard de ruble (aproximativ 13,6 milioane de dolari la cursul oficial de schimb al Băncii Centrale a Rusiei).

Sursa foto: Kremlin.ru

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri