Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a acuzat compania Auchan că a devenit "armă deplină a agresiunii ruse" după publicarea unei anchete jurnalistice care acuză distribuitorul alimentar francez că a contribuit la efortul de război al Moscovei, relatează AFP, conform Agerpres.

"Auchan s-a transformat într-o armă deplină a agresiunii ruse. Intenţionez să discut despre asta cu omologul meu francez" Catherine Colonna, a scris Kuleba pe Twitter, el făcând apel încă de anul trecut la boicotarea acestui grup din cauză că nu s-a retras din Rusia după începerea invaziei.

Conform unei anchete publicate de cotidianul francez Le Monde în colaborare cu site-ul de investigaţii The Insider şi ONG-ul Bellingcat, în cadrul filialei locale a Auchan din Rusia a fost organizată o colectă de produse destinate armatei ruse, în valoare totală de două milioane de ruble (circa 25.000 de euro).

Ancheta citează o sursă anonimă care a declarat că acest transport ar fi fost oferit gratuit de către Auchan.

Conducerea Auchan s-a declarat "extrem de surprinsă" de investigaţie, subliniind că "singurele elemente oferite datează din martie 2022", la câteva săptămâni după declanşarea conflictului, şi că, în acest caz, "interlocutorii care au lansat comanda erau interlocutori obişnuiţi, care au mai plasat comenzi la noi şi anterior".

"Nu finanţăm şi nu participăm voluntar şi activ la nicio colectă destinată forţelor ruse", a adăugat grupul.

Filiala ucraineană a Auchan a publicat la rândul său un mesaj pe Facebook prin care se declară "şocată" de aceste acuzaţii şi a contactat conducerea franceză pentru a primi clarificări.

În ceea ce o priveşte, "Auchan Ucraina le-a furnizat ucrainenilor o asistenţă de peste 60 de milioane de grivne", adică 1,5 milioane de euro, de la începutul războiului, a precizat filiala într-un mesaj pentru AFP.

Cât privește faptul că încă operează pe piața din Rusia, compania "reafirmă astfel că magazinele rămase deschise în Rusia sunt acolo pentru a permite populaţiei ruse (aşa cum se întâmplă şi în Ucraina cu populaţia ucraineană) să se hrănească şi că ele nu oferă niciun ajutor voluntar şi activ niciunei aprovizionări a altor categorii de consumatori decât populaţia civilă rusă", după cum a justificat grupul.

Sursa foto: Auchan Romania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri