Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi, transmit Reuters, dpa şi AFP, citate de Agerpres.

'În această privinţă, sunt obligat să anunţ astăzi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive', a spus Putin la finalul discursului susţinut la aproape un an de la debutul invaziei ruse în Ucraina.

Liderul de la Kremlin a mai spus că 'unii oameni la Washington' se gândesc la reluarea testelor nucleare şi că, în consecinţă, Ministerul Apărării şi corporaţia nucleară ale Rusiei ar trebui să fie pregătite să testeze arme nucleare dacă va fi nevoie.

'Desigur, nu vom face acest lucru primii. Dar, dacă Statele Unite întreprind teste, atunci o vom face şi noi. Nimeni nu ar trebui să aibă iluzii periculoase că paritatea strategică globală poate fi distrusă', a declarat preşedintele rus.

'În urmă cu o săptămână, am semnat un decret care plasează noi sisteme strategice terestre în serviciu de luptă. Au de gând să îşi bage nasul şi acolo, sau ce? Şi cred ei că totul este atât de simplu? Ce, o să-i lăsăm înăuntru aşa, pur şi simplu?', a spus el.

Tratatul New START a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011 şi a fost prelungit în 2021 cu cinci ani imediat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a preluat mandatul.

Tratatul limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei la 800 lansatoare şi 1550 de focoase de fiecare parte.

În urma acestei decizii, reacția NATO nu s-a lăsat așteptată, Secretatul general al NATO, Jens Stoltenberg, declarând că decizia Moscovei demontează întreaga arhitectură de control al armelor.

„Regret decizia de astăzi de a-și retrage participarea din tratatul New START. Prin decizia Rusiei de astăzi, întreaga arhitectură de control al armelor a fost demontată. Încurajez cu tărie Rusia să își reconsidere decizia și să respecte acordurile existente”, a afirmat Stoltenberg cu această ocazie.

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Sursa foto: Shutterstock / Naletova Elena

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri