Deputaţi ai Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) au înregistrat în parlament un proiect de lege ce prevede ca în textele legilor Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, sintagma ”limba moldovenească” să fie substituită cu ”limba română”.

Respectivul proiect de lege, destinat să corecteze o ”nedreptate istorică”, urmează să implementeze decizia din 2013 a Curţii Constituţionale, care a decis că textul Declaraţiei de Independenţă primează în faţa Constituţiei. În Declaraţia de Independenţă, limba de stat este cea română, scrie Agerpres.

Potrivit documentului, care urmează să fie examinat în comisiile parlamentare, sintagmele 'limba de stat', 'limba oficială' şi 'limba maternă', la orice formă gramaticală, vor fi înlocuite cu 'limba română', la forma gramaticală corespunzătoare.

De asemenea, se va constata desuetudinea textului 'funcţionând pe baza grafiei latine' din articolul 13 alineatul (1) din Constituţia Republicii Moldova.

'Prezenta iniţiativă legislativă nu constituie o iniţiativă ordinară de modificare a Constituţiei, ci una tehnică, care rezultă din obligativitatea executării şi/sau implementării actelor Curţii Constituţionale', se arată în document.

În proiect este prevăzut că Agenţia Resurse Informaţionale Juridice va asigura în sistemul informaţional 'Registrul de stat al actelor juridice' operarea modificărilor referitoare la limba de stat în toată legislaţia Republicii Moldova, inclusiv în Constituţia Republicii Moldova. De asemenea, în Codul muncii şi în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova, sintagma 'limba noastră' urmează a fi înlocuită cu 'limba română'.

Proiectul în cauză vine să armonizeze legislaţia cu deciziile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, care a stabilit în 2013 că Declaraţia de Independenţă prevalează asupra Constituţiei şi că noţiunea de limbă română, care se regăseşte în textul Declaraţiei de Independenţă, trebuie transpusă în Constituţie.

"Limba română ca limbă de stat" şi "reintroducerea alfabetului latin" sunt primele incluse în enumerarea din Declaraţia de Independenţă a "elementelor de identificare" ale statului, rezultând, în mod evident, că aceste elemente au fost considerate esenţiale în definirea identităţii constituţionale a noului stat şi a populaţiei acestuia, fiind puse alături, de exemplu, de drapelul, stema şi denumirea oficială a statului, având un rol cheie în sistemul valoric creat prin proclamarea independenţei Republicii Moldova", se menţionează în nota informativă a proiectulului, menţionează media citate.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri