Cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 au fost rănite în Grecia într-o violentă coliziune produsă marţi noapte între un convoi de marfă şi un tren de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic, potrivit unui nou bilanţ anunţat de pompieri, relatează AFP, conform Agerpres.

"Numărul morţilor a crescut la 36 în prezent", a declarat presei Vasilis Vathrakogiannis, purtător de cuvânt al pompierilor greci, precizând că operaţiunea de salvare pentru descarcerarea pasagerilor blocaţi în vagoanele deformate de impact este încă în curs.

În plus, "66 de persoane au fost spitalizate, dintre care şase la terapie intensivă", a adăugat el.

Până în prezent nu s-a furnizat niciun motiv pentru care trenurile au intrat în coliziune. Din cauza violenţei şocului, locomotivele şi vagoanele din faţă au fost distruse şi mecanicii celor două trenuri au murit în urma impactului.

Potrivit media elene este vorba despre "cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia".

"Munca pompierilor şi a salvatorilor este foarte dificilă, ei caută în continuare (...) trupurile carbonizate", a explicat Konstantinos Giannakopoulos, preşedintele uniunii medicilor din Larisa pentru canalul public ERT.

Potrivit informaţiilor furnizate de salvatori în cursul nopţii, 194 de pasageri au putut fi evacuaţi. Două imense macarale au fost instalate în zona accidentului pentru a degaja secţiuni din tren.

"Am simţit coliziunea ca un mare cutremur", a declarat pentru AFP un pasager, Angelos, de 22 de ani, la locul accidentului.

"Din fericire, eram în penultimul vagon şi am ieşit în viaţă. A existat un incendiu în primele vagoane şi apoi a venit panica. Am trăit un coşmar. Încă tremur", a adăugat el.

Mai multe vagoane au deraiat cu câteva minute înainte de miezul nopţii la nord de oraşul Larisa, în centrul ţării, după coliziunea între un tren de marfă şi unul de pasageri în care se aflau 350 de persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor.

Trenul de pasageri deservea traseul Atena - Salonic, al doilea cel mai mare oraş din Grecia, în timp ce trenul de marfă se deplasa pe traseul invers. Ele s-au lovit la ieşirea dintr-un mic tunel pe deasupra căruia trece autostrada care leagă principalele două oraşe din Grecia.

Potrivit ministrului grec al sănătăţii, Thanos Plevris, "majoritatea pasagerilor erau tineri". Mulţi studenţi se întorceau la Salonic după un weekend prelungit din cauza unei sărbători naţionale.

Lipsa sistemelor de securitate performante şi vechimea trenurilor era acuzată încă înainte de accident.

Societatea de căi ferate din Grecia, Hellenic Train, privatizată în 2018, este controlată de grupul italian FS. "Este un accident inimaginabil", a declarat pentru AFP preşedintele sindicatului mecanicilor de tren OSE, Kostas Genidounias, care se afla la locul accidentului.

"Două trenuri s-au aflat pe aceeaşi cale ferată şi au intrat în coliziune frontală (...) Niciun sistem de securitate, telecomandă şi semnale de circulaţie nu funcţionează. Acest oribil accident ar fi fost evitat dacă sistemele de securitate funcţionau", a spus el.

Circa 150 de pompieri, în 40 de ambulanţe, au fost mobilizaţi pentru eforturile de salvare.

"Majoritatea pasagerilor sunt în siguranţă", a dat asigurări purtătorul de cuvânt al pompierilor.

"Operaţiunea pentru descarcerarea persoanelor blocate este în curs şi se derulează în condiţii dificile, din cauza gravităţii coliziunii între cele două trenuri", a mai afirmat el.

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a anunţat că a plecat spre locul tragediei. Un doliu de trei zile a fost decretat în Grecia.

Preşedinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a anunţat miercuri că îşi scurtează vizita în Republica Moldova după tragedia feroviară din ţara sa.

"Din nefericire, trebuie să-mi întrerup vizita pentru a fi alături de poporul meu, pentru a le oferi sprijin celor care are au nevoie de el", a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedinta de la Chişinău, Maia Sandu.

"Le transmit condoleanţe celor care au pierdut persoane iubite (...). Chiar şi în acest moment, o operaţiune care salvează vieţi continuă pentru a-i ajuta pe cei care se află în acest tren al morţii", a adăugat ea.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au transmis şi ele condoleanţe după tragedia feroviară din Grecia.

"Întreaga Europă jeleşte alături de voi", a postat pe Twitter Ursula von der Leyen.

"Gândurile mele sunt alături de poporul grec după teribilul accident soldat cu atât de mulţi morţi noaptea trecută lângă Larisa", a mai scris preşedinta Comisiei. "Suntem alături de voi", a adăugat ea în limba greacă.

"Condoleanţe sincere tuturor victimelor, familiilor şi prietenilor", a postat Metsola pe Twitter. "Recunoştinţă faţă de salvatori şi personalul medical de la faţa locului", a adăugat ea.

Citeste si:

    Sursa foto: Twitter / M.C.A @AcObjektif

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Internațional »


    Setari Cookie-uri