Embargoul și plafonarea prețului țițeiului rusesc par a fi cea mai eficientă armă economică împotriva regimului Putin.

Ural, principalul tip de țiței exportat de Rusia și folosit ca referință de calcul al prețurilor, a fost în februarie la un nivel mediu de 49,56 dolari/barilul, a anunțat ministerul Finanțelor de la Moscova. În februarie 2022, prețul mediu fusese de 92,15 dolari per baril. Iar în vara anului trecut țițeiul rusesc se vindea și cu peste 100 de dolari barilul. Totuși, este o creștere ușoară față de ianuarie, când prețul mediu a fost de 49,48 de dolari.

Între timp, barilul Brent oscilează, de la începutul anului, în jurul valorii de 80 de dolari. Aceasta este comparabilă cu nivelurile dinaintea pandemiei - și mult mai mică decât cele din primii ani ai deceniului trecut.

Ce măsuri a luat Occidentul pentru a reduce veniturile Rusiei din exportul de petrol

Începând din 5 decembrie 2022, Rusia nu mai poate livra statelor UE petrol decât prin oleoducte, nu și pe cale maritimă - prin care era importat în Uniune 90% din volumul de țiței rusesc. De asemenea, UE și G7 au impus, tot începând din 5 decembrie, plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl va livra pe cale maritimă statelor terţe la 60 de dolari barilul. De la 5 februarie a intrat în vigoare și o interdicție privind importurile de motorină și alte produse petroliere din Rusia în Uniunea Europeană, de la 5 februarie, la care se adaugă un plafon de 100 de dolari pe baril pentru motorina rusească vândută.

Aceste plafoane sunt aplicat de UE, G7 şi Australia. Ele constau, de fapt într-o interdicție impusă serviciilor de asigurare și de transport maritim privind livrările de țiței sau produse petroliere rusești cu un preț peste plafon. Cum aceste servicii sunt furnizate, în general, de companii cu sediul în state UE sau G7, plafonul tinde să fie aplicat.

Scopul plafonului e acela de a atenua impactul embargoului asupra prețurilor globale ale petrolului și produselor petroliere. Practic, nivelul plafonului este destul de apropiat de prețul normal de tranzacționare al acestui carburant, astfel că Rusia va continua să vândă țiței sau motorină statelor din afara UE și G7 - doar că marjele sale de profit vor fi foarte reduse.

În același timp, motivul pentru care plafonul a fost pus destul de sus este acela ca marjele de profit să nu devină negative, astfel încât Rusia să nu mai vândă nimic – ceea ce ar provoca o creștere explozivă a prețurilor petrolului și produselor petroliere la nivel global.

De ce nu a crescut prețul țițeiului rusesc, așa cum spera Putin

În replică, Vladimir Putin a promulgat, în februarie, o lege prin care schimbă metodologia de calcul a taxelor pe țițeiul Ural, pentru a acoperi deficitul bugetar în continuă creștere din cauza diminuării veniturilor din exporturile de combustibili fosili. Prețul la export al petrolului rusesc este baza pentru proiecțiile bugetare ale Kremlinului.

Intrarea în vigoare a embargoului și plafonării nu au dus, așa cum se preconiza inițial și cum spera Rusia, la o scumpire a carburanților. Dimpotrivă, China și India au speculat impasul în care a ajuns regimul Putin pentru a ține jos prețul petrolului. Iar producția nu a scăzut – dimpotrivă, Rusia a fost nevoită să producă mai mult ca până acum pentru a compensa prețurile reduse, practic sub plafon.

În cazul în care țițeiul Ural rămâne între 40 și 50 de dolari, așa cum s-a întâmplat în ianuarie și februarie, veniturile la bugetul Kremlinului vor scădea cu 36 de miliarde de dolari. Așa încât regimul, care a ieșit cu bine din 2022 din punct de vedere economic, recurge acum la soluții disperate.

Statistic: Russia: Growth of the real gross domestic product (GDP) from 1st quarter 2018 to 3rd quarter 2022 (compared to the same quarter of the previous year) | Statista
Find more statistics at Statista

Soluțiile disperate ale Kremlinului

Una dintre acestea este să tranzacționeze pe Forex. Yuanii sunt singura valută din rezervele Rusiei pe care aceasta o mai poate folosi, odată cu introducerea sancțiunilor occidentale. Estimările occidentale indică că Kremlinul are o rezervă de circa 310 miliarde de yuani – 45 de miliarde de dolari.

Aceasta i-ar permite regimului Putin să continue războiul și în 2023, dacă prețul țițeiului nu scade sub 35 de dolari/baril. Iar dacă se stabilizează la 70 de dolari – iar Gazprom continuă să vândă gaze Europei - bugetul va fi chiar echilibrat. Proiecțiile ministerului Finanțelor de la Moscova au făcute pe baza acestui scenariu.

Însă situația nu pare a fi deloc atât de bună. Deficitul bugetar era estimat la 2,9 trilioane de ruble - 43 de miliarde de dolari – pentru tot anul 2023. Însă deja după primele două luni a ajuns la 1,8 trilioane, potrivit Moscow Times. La actualul nivel de preț al țițeiului Ural, deficitul ar putea atinge 5 trilioane (66 de miliarde de dolari).

Ca urmare, Kremlinul va introduce o taxă excepțională pentru companiile mari și va crește redevențele în sectorul petrolier – măsuri prin care speră să mai obțină un trilion de ruble. De asemenea, toate regiunile vor putea percepe taxe turistice, oricât de puține atractive ar fi, scrie Izvestia. Iar în 2024, tot codul fiscal ar putea fi revizuit.

Cât de important este țițeiul rusesc pentru România

Rafinăriile din România procesau țiței Ural, importat însă în principal din Kazahstan. Dar, începând cu luna iunie 2022 acesta are o nouă denumire de piață, „KEBCO” (Kazakh Export Blend Crude Oil), pentru a se diferenția de cel rusesc.

Potrivit celor mai recente cifre Eurostat, peste jumătate din importurile de petrol au provenit din Kazahstan, în vreme ce țițeiul rusesc a reprezentat mai puțin de o treime.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri