SUA au aprobat vânzarea către Taiwan, contra sumei de 619 milioane de dolari, a unor muniţii pentru avioanele sale de vânătoare F-16, a anunţat Departamentul american al Apărării, informează agențiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Această vânzare, care riscă să irite Beijingul, include 100 de rachete antiradar de mare viteză (HARM) AGM-88B, 200 de rachete avansate aer-aer cu rază medie (AMRAAM) AIM-120C-8, precum şi lansatoare şi rachete false pentru exerciţii.

Vânzarea va întări "capacitatea Taiwanului de a asigura apărarea spaţiului său aerian, securitatea regională şi interoperabilitatea cu SUA", a subliniat Pentagonul.

Ea intervine într-un moment în care tensiunile dintre Washington şi Beijing sunt la cel mai înalt nivel, în special cu privire la Taiwan, o insulă cu 24 de milioane de locuitori de facto separată politic de China de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949, dar care nu este recunoscută în mod oficial ca stat decât de câteva capitale. Beijingul susţine că este o provincie rebelă şi insistă ca aceasta să revină la ceea ce numeşte patria comună.

Departamentul de Stat american a anunţat separat că vânzarea de arme anunţată de Pentagon este conformă poziţiilor tradiţionale ale SUA cu privire la Beijing şi Taipei.

"Sprijinul SUA pentru Taiwan şi măsurile luate de această ţară pentru a-şi întări capacităţile de autoapărare contribuie la menţinerea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan şi în regiune", a apreciat Departamentul de Stat.

Guvernul taiwanez a salutat această primă vânzare de arme anunţată de SUA în acest an şi a noua în timpul mandatului preşedintelui Joe Biden.

"În faţa expansiunii militare continue şi a comportamentului provocator al Chinei, Taiwanul va continua să-şi amelioreze în mod activ capacităţile sale de autoapărare", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe taiwanez, Jeff Liu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri