Joe Biden s-a adresat națiunii americane care s-a arătat îngrijorată ca urmare a falimentului Silicon Valley Bank. Americanii sunt neliniștiți și mulți își aduc aminte de perioada tulbure din 2008, când a început criza financiară după colapsul Lehman Brothers.

Președintele american a ieșit din nou să liniștească piețele și americanii. Întregul sistem bancar este unul care funcționează și în care trebuie să aibă încredere toți americanii, a spus liderul de la Casa Albă. Iată ce a mai declarat Președintele SUA, Joe Biden:

„FDIC (n.red. autoritatea americană care garantează creditele deponenților din băncile americane) a prelaut controlul asupra asseturi-lor băncilor. Președintele a acționat, împreună am acționat. Toți clienții care au avut depozite la aceste bănci pot sta liniștiți, pot avea acces la banii lor încă de azi. Asta include și firmele mici care au avut de plătit salarii. Nici pentru ei nu vor exista pierderi, banii vor veni din taxe și din fondul de asigurare al băncii (...)

Fiecare american ar trebui să se simtă confortabil. Managementul acestor bănci va fi concediat. Oamenii care lucrau acolo nu ar trebui să mai fie acolo.

Investitorii, însă, nu vor fi acoperiți, vor pierde banii pentru că așa funcționează capitalismul. În timpul administrației Obama s-au inițiat reguli mai stricte pentru banci, pentru că am vrut să ne asigurăm că o criza la fel ca cea din 2008 nu se va mai repeta (...)

Vrem să protejăm americanii și joburile lor. Depozitele lor bancare sunt în siguranță, iar noi nu ne vom opri până nu vom face ca totul să fie în regulă (...)

Șomajul e la sub 4% pentru 13 luni consecutive, crește salariul minim și vedem un număr record de oameni care deschid noi afaceri.

Vom verifica băncile și sistemele bancare pentru a vă asifura că sunteți în siguranță”, a declarat Joe Biden.

Președintele american a dat asigurări și anterior că banii deponenților din SUA sunt în siguranță, ca reacție după ce și Signature Bank, o bancă americană care avea relații puternice cu firmele de criptomonede, a fost închisă în seara zilei de duminică de autoritățile din SUA. Banca în cauză nu mai puteau face față retragerilor de bani cerute de clienți.

Ca urmare a acestui faliment, Coinbase, cea mai mare bursă de criptomonede din SUA și a treia cea mai mare din lume, a anunțat că avea circa 240 mil. dolari în depozite bancare la Signature Bank, instituție financiară care a fost recent închisă de către autoritățile americane din cauza problemelor de lichiditate.

Reamintim că pe data de 10 martie, Silicon Valley Bank a fost de asemenea închisă de autorități după ce nu a mai putut face față retragerilor de bani din partea deponenților – majoritatea start-up-uri din industria tech.

Autoritățile financiare din SUA au anunțat un plan pentru a-i sprijini pe deponenții de la Silicon Valley Bank și Signature Bank (SVB), un pas esențial pentru a opri o eventuală panică a deponenților cu privire la recentele falimente.

FDIC este autoritatea americană care garantează creditele deponenților din băncile americane în limita a 250.000 dolari/persoană. Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat că atât deponenții de la Silicon Valley Bank, cât și cei de la Signature Bank New York, vor avea acces deplin la banii din depozitele lor, chiar și dacă depășesc pragul maxim al FDIC.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri