Serbia este supusă unei presiuni fără precedent pentru a impune sancţiuni Rusiei, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, după ce un ministru sârb a spus că Belgradul ar trebui să se alăture măsurilor restrictive occidentale împotriva Moscovei, relatează Reuters.

Serbia a condamnat în mod repetat invazia rusă din Ucraina la ONU şi în alte forumuri internaţionale, dar a rezistat presiunii Occidentului de a impune sancţiuni, conform Agerpres.ro.

"O poziţie ciudată: America pune presiune pe Serbia, iar ministrul sârb cere o acţiune împotriva Rusiei", a scris pe aplicaţia de mesagerie Telegram, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Rusia, un aliat slav şi ortodox tradiţional al Serbiei, a susţinut Belgradul în opoziţia faţă de proclamarea independenţei de către fosta provincie sârbă Kosovo, majoritar albaneză. De asemenea, sentimentul prorus este ridicat în Serbia.

Luni, Rade Basta, ministrul sârb al economiei din rândul alianţei de guvernare formate din Partidul Socialist şi formaţiunea Serbia Unită, a spus că Belgradul plăteşte "un preţ ridicat" pentru refuzul său de a se alătura sancţiunilor internaţionale împotriva Rusiei.

"Ţara noastră deja plăteşte un preţ ridicat pentru că nu impune sancţiuni împotriva Rusiei, iar asta devine insuportabil", a scris Basta pe contul său de Instagram.

Serbia vrea să se alăture Uniunii Europene, principalul său investitor şi partener comercial, dar trebuie să îşi normalizeze legăturile cu Kosovo, prin discuţii mediate de UE, şi să îşi alinieze politice cu cele ale Occidentului, inclusiv prin adoptarea de sancţiuni împotriva Rusiei.

Serbia este complet dependentă de importurile de gaz din Rusia, deşi a început să îşi diversifice sursele de energie. Belgradul avea de asemenea o colaborare militară cu Moscova, care a fost însă oprită în urma invaziei ruse din Ucraina în urmă cu un an.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri