Mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională împotriva lui Vladimir Putin pentru crime de război este "justificat", a declarat vineri Joe Biden, citat de AFP.

Preşedintele american, exprimându-se în faţa jurnaliştilor la Casa Albă, a amintit că instituţia nu este recunoscută de Statele Unite, dar a estimat că decizia acesteia a transmis, totuşi, "un semnal foarte puternic", conform Agerpres.ro.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru responsabilitatea sa în ceea ce priveşte presupusele crime de război comise în Ucraina, de la declanşarea invaziei ruse la scară largă în ţara vecină.

CPI "a emis mandate de arestare împotriva a două persoane în legătură cu situaţia din Ucraina: dl. Vladimir Vladimirovici Putin şi dna Maria Alekseievna Lvova-Belova", comisarul prezidenţial pentru drepturile copilului în Rusia, a precizat instituţia de la Haga într-un comunicat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri decizia "istorică" a Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru presupuse crime de război, relatează AFP.

"O decizie istorică, care marchează începutul unei responsabilităţi istorice", a spus Zelenski într-o înregistrare postată pe Telegram.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, subliniază că nu ar trebui să existe impunitate pentru crimele internaţionale comise în timpul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.

"Nu ar trebui să existe impunitate pentru crimele internaţionale comise în timpul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. România susţine pe deplin munca şi eforturile Curţii Penale Internaţionale. Nu există pace fără dreptate", a scris şeful diplomaţiei române, vineri, pe Twitter.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri